Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci tari UE constata ca, de la aderare, reforma Justitiei romane a tras pe dreapta

Publicat in HotNews, vineri 20 aprilie 2007 ·

Cinci tari membre ale Uniunii Europene - Marea Britanie, Franta, Suedia, Finlanda si Olanda - au cerut, potrivit BBC, aplicarea consecventa a mecanismului de monitorizare a Romaniei privind masurile de combatere a coruptiei si reforma Justitiei promise inainte de aderare.

Oficialii celor cinci importante state europene insista pentru a se face o verificare temeinica a masurii in care s-au respectat angajamentele asumate, existand o ingrijorare reala privind lipsa progreselor in cele cateva luni de la aderare.

Oficial, stadiul de indeplinire a angajamentelor va fi discutat pe data de 4 mai, iar Comisia Europeana isi va prezenta raportul cel mai probabil la sfarsitul lunii iunie.

Ieri, Societatea pentru Justitie (SoJust) a prezentat o evaluare a stadiului de realizare a masurilor cuprinse in Planul de actiune pentru implementarea strategiei de reforma a sistemului judiciar 2005-2007, document aprobat prin hotarare de guvern si care sintetizeaza obligatiile asumate de Guvernul Romaniei in realizarea reformei Justitiei.

SoJust a identificat un numar de 21 de masuri cuprinse in Planul de actiune cu termene scadente si nerealizate sau cu termen de realizare depasit, ceea ce dovedeste ca ingrijorarea oficialilor UE fata de temele facute de Romania este mai mult decat justificata.

In plus, evaluarea a reliefat o incetinire vadita a ritmului de realizare a masurilor care vizeaza elaborarea unor acte normative, in domenii esentiale pentru transformarea sistemului judiciar si compatibilizarea lui reala cu justitia europeana.

Cele mai importante masuri cu termene de realizare depasite sunt cele care privesc elaborarea unui nou cod de procedura civila, a proiectelor de lege privind unificarea practicii judiciare, reorganizarea instantelor si parchetelor, modificarea cadrului legislativ cu privire la asistenta

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 40 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 19 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 22 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°