Fotbaliştii de la „Poli” vor să facă uitată înfrângerea din etapa trecută, din Giuleşti, cu o victorie împotriva campioanei. Meciul „Poli” – Unirea Urziceni este programat duminică, de la ora 18.
Marian Chiţu a jucat primul său meci în Liga 1 pentru alb-violeţi împotriva Rapidului. „Îmi pare rău că nu am avut un debut fericit, orice jucător îşi doreşte asta. Sper să mi se ofere în continuare şansa să joc şi să contribui la rezultatele bune ale echipei. Nu ştiu ce părere au avut antrenorii despre jocul meu, va trebui să-i întrebaţi pe ei. Eu nu sunt mulţumit, aş fi fost mulţumit doar dacă am fi câştigat”, a spus mijlocaşul în vârstă de 23 de ani.
Acesta este de părere că Urziceniul a pierdut din forţa pe care o avea în turul campionatului. „Campionatul trecut l-am pierdut în penultima etapă în meicul cu ei. E şi o revanşă de luat, a jucătorilor care au evoluat în acel meci. Nu cred că mai sunt în forma din turul campionatului, e o oportunitate pe care nu cred că o să o mai avem curând, sunt şi ei slăbiţi după dubla cu Liverpool”, a declarat Marian Chiţu.
S-au obişnuit cu presiunea
Fundaşul Ioan Mera, unul dintre jucătorii de bază în acest sezon, după problemele medicale ale mai experimentaţilor Brezinsky şi Cisovsky, nu crede că o eventuală înfrângere în partida cu Unirea Urziceni i-ar scoate pe bănăţeni din calcule pentru titlu. „Nu cred că ieşim din luptă în cazul unei înfrângeri, mai sunt multe etape şi cred că se va lupta până la final. Dar nici nu ne gândim la asta, nici la egal, doar la victorie. Ne dorim să fie stadionul plin, să fie cât mai mulţi spectatori care să ne ajute, să ne împingă spre victorie”, a declarat tânărul jucător al timişorenilor.
Jucătorii încep să se obişnuiască cu „atmosfera” din vârful clasamentului. „Presiune există tot timpul la Poli, este o echipă cu pretenţii, şi vă daţi seama că orice rezulta