Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Dinu: "Pentru arbitrii ar trebui sancţiuni necruţătoare"

Publicat in Adevarul, marți 29 noiembrie 2011 ·

"Mister" a anunţat că arbitrii ar trebui pedepsiţi exemplar şi crede că Ion Crăciunescu va face ordine în arbitraj.

Oficialul grupării alb-roşii speră ca la derbiul Dinamo-Steaua arbitrii să nu mai comită greşeli flagrante aşa cum s-a întâmplat în ultimele etape. Totodată, el cere pedepse exemplare pentru arbitri care greşesc: "Blestemat cel ce se gândeşte la rele. Nu vreau să mă gândesc la greşeli de arbitraj. Cert este însă că arbitrajul românesc trece printr-o criză profundă. Nu ei sunt vinovaţi, aceşti arbitri, chiar dacă nu se poate vorbi despre greşeală umană în ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme. E vorba de o premeditare a unor favoriţi oculţi ai campionatului nostru. Cred totuşi că Ion Crăciunescu are o ambiţie pozitivă, oltenească. Eu sunt adeptul unor sancţiuni necruţătoare. Cred că ar trebui să ne inspirăm din modelul britanic, din toate punctele de vedere, să lăsăm instituţiile să-i judece pe arbitri necruţător. Eu sunt adeptul ideii exprimate de domnul Dragomir, ca în cazul greşelilor flagrante, cum a fost aceasta a nu-ştiu-câta-oară, în favoarea CFR-ului, să se aplice o pedeapsă pecuniară, să nu ia niciun ban. Sunt pentru sancţiuni extreme atunci când se vede rea-intenţie. Chiar de maniera să se stea un an de zile. Poate au de învăţat. De asemenea sunt adeptul ideii ca tuturor conducătorilor noştri să li se interzică să comenteze arbitrajul. Mă tem într-o oarecare măsură, sper însă ca presiunea să nu existe. Avem câţiva arbitrii foarte buni, din păcate este mare diferenţă între cei favoriţizaţi şi cei care au cu adevărat valoare".

Cornel Dinu consideră că "lupta până la sacrificiu" poate fi atuul unei echipe pentru a câştiga derbiul. "Aceste întâlniri sunt deschise oricărui rezultat. Să sperăm că va fi un meci de calitate, aşa cum eu am jucat în cele 50 şi ceva de partide, cu prietenii de la Steaua, pentru că atunci exista prietenie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 27 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°