Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O Românie, doi preşedinţi: Geoană şi Băsescu îşi revendică victoria | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 decembrie 2009 ·

Deznodământul alegerilor prezidenţiale de astăzi este unul inedit: ambii competitori Mircea Geoană şi Traian Băsescu îşi revendică victoria. Potrivit unui exit-poll INSOMAR, candidatul PSD a câştigat scrutinul cu 51, 6% faţă de 48,4% cât a obţinut candidatul PD-L Traian Băsescu. Liderul PSD şi-a clamat izbânda electorală, alături de liberalul Crin Antonescu, într-un discurs clasic al învingătorului. În vreme ce Geoană se bucura de faptul că va pleca la Cotroceni, la sediul PD-L, Traian Băsescu, preşedinte în exerciţiu, încă, vorbea despre alte sondaje de opinie, care ar fi "corecte" şi care l-ar plasa pe el în postura de câştigător. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu / Codrin Prisecaru

Cu toate acestea, niciunul dintre exit-pollurile prezentate nu l-au dat pe el drept preşedinte.

Potrivit unui exit-poll INSOMAR, românii au decis astăzi că nu mai vor un preşedinte-jucător la Palatul Cotroceni, pentru încă cinci ani.

Candidatul PSD Mircea Geoană a câştigat alegerile prezidenţiale cu 51, 6% faţă de 48,4% cât a obţinut candidatul PD-L Traian Băsescu. Paradoxal, scorul reprezintă, deopotrivă, o victorie a celui care a promis unitate în locul dezbinării, dar şi o mare înfrângere pentru cel care şi-a concentrat întreaga campanie pe "alianţa cu poporul" şi pe lupta cu "sistemul ticăloşit". Rezultatul exit-poll-ului nu a luat în calcul voturile diasporei.

Rezultatul INSOMAR prezentat la închiderea urnelor s-a bazat pe datele centralizate până la ora 19.00. Pentru ora 21.00, procentele au suferit mici modificări, astfel că distanţa dintre cei doi competitori s-a micşorat în favoarea lui Băsescu: astfel potrivit INSOMAR, scorul final este de 51,2% pentru Mircea Geoană şi 48,8% pentru Traian Băsescu, faţă de 51,6% şi 48,4%.

Rezultate exit-poll-uri:

Mircea Geoană- 51,6% INSOMAR; 50,8%- CURS; 50%CSOP şi IRESTraia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°