Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinuţii din penitenciarul severinean încalţă Europa

Publicat in Adevarul, miercuri 14 septembrie 2011 ·

85 de puşcăriaşi, condamnaţi pentru diferite infracţiuni, au învăţat să confecţioneze bocanci, papuci sau sandale din piele.

Numai cei care reuşesc să facă, într-o lună de zile, 420 de perechi de pantofi beneficiază de bonusurile pe care le aduce această ocupaţie.

Pedeapsa le este redusă cu şapte zile, iar în cont le intră lunar 380 de lei.

Marian are 24 de ani şi acum cinci ani a ajuns la închisoare. Lucrează pantofii la foc automat cu gândul că fiecare pereche înseamnă un pas mai aproape spre libertate.

“Consider că sunt îndemânatic şi pot să învăţ să fac orice pantrof. Am învăţat repede sa fac orice model de pantof. Datorită aceste îndeletniciri mi s-a redus pedeapsa cu două luni, mai am de executat două luni dintr-o pedeapsă de cinci ani”, a mărturisit tânărul.

Toată activitatea de confecţionare a pantofilor este supravegheată tot de un deţinut cu ştate vechi în închisoare.

“Fiind în mandatul trecut aici la închisoare, am început să cos pantofi, m-am eliberat şi am venit cu alt mandat. Mi se pare o muncă mai uşoară pentru că mi se reduce foarte mult din pedeapsă.

Pantofii pe care îi facem noi ajung la Lugoj şi de acolo în Europa. Avantajul este că ne eliberăm noi mai repede şi primim şi bani de cumpărături, mai am de executat trei ani şi mi s-a redus pedeapsa cu un an de zile”, a declarat Marian, deţinutul supraveghetor

Deţinuţii pantofari au adus au realizat un venit de 175.000 de lei, de la începutul anului.

Alţi puşcăriaşi specializaţi le vor lua locul.

”Pe întâi septembrie a început şi un curs de calificare de confecţioner articole diin piele şi înlocuitori cu 14 persoane private de libertate.

Vor primi o diplomă care atesta calificarea în această meserie. Mai mult de atât, faptul că au experienţă că şi lucrează, le va folosi şi când se vor elibera", a declarat Andrei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 25 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°