Viitorul director al Centrului Cultural Francez Iasi, Paul Levy, a aflat de existenta orasului nostru dintr-o harta a Europei din anul 1830. El a declarat, ieri, cu cateva zile inaintea investirii sale oficiale, ca este impresionat de faptul ca, in Romania, aproape toata lumea cunoaste limba franceza. xStiu ca Iasi este o mare capitala a culturii si vreau sa colaborez dupa investire si cu alte centre culturale. Am vazut pentru prima oara pe harta acest oras, in Franta, la un buchinist. Acesta avea o harta veche, din 1830. Printre putinele orase din estul Europei, prezente pe aceasta harta, se numara si Iasi. Desi Franta a redus alocatiile pentru centrele sale culturale din lume, trebuie sa va spun ca aceste fonduri sunt in continuare destul de mari si - daca vom mai primi ajutor si de la Consiliul Europei si de la investitori locali - vom reusi sa punem in aplicare planuri culturale serioase", a spus dl Levy. El a mai adaugat ca va fi investit oficial in functie la data de 5 octombrie, iar dupa aceea va colabora si cu fostii directori ai Centrului Cultural, George Diener si Benoite Vitse, care acum au aceeasi functie, dar la Chisinau si Kiev. (C.C.)
Viitorul director al Centrului Cultural Francez Iasi, Paul Levy, a aflat de existenta orasului nostru dintr-o harta a Europei din anul 1830. El a declarat, ieri, cu cateva zile inaintea investirii sale oficiale, ca este impresionat de faptul ca, in Romania, aproape toata lumea cunoaste limba franceza. xStiu ca Iasi este o mare capitala a culturii si vreau sa colaborez dupa investire si cu alte centre culturale. Am vazut pentru prima oara pe harta acest oras, in Franta, la un buchinist. Acesta avea o harta veche, din 1830. Printre putinele orase din estul Europei, prezente pe aceasta harta, se numara si Iasi. Desi Franta a redus alocatiile pentru centrele sale culturale din lume, trebuie sa va spun ca aceste fo