Dragomir Tomaseschi • Dupa cateva saptamani de pauza, ieri au fost reluate sedintele Comisiei Judetene de Fond Funciar, de aceasta data intr-o noua formula • Astfel, au aparut in comisie nume noi, dar au survenit si cateva schimbari, date prin ordin al prefectului
Dupa cateva saptamani de pauza, ieri au fost reluate sedintele Comisiei Judetene de Fond Funciar (CJFF), de aceasta data intr-o noua formula. Astfel, au aparut in comisie nume ca cel al Narcizei Nedelcu, noul director al Oficiului de Cadastru, al lui Mihai Popescu, noul sef al Directei de Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) si cel al lui Valentin Clain, seful Directiei Silvice. Pe langa cei trei, in cadrul comisiei au mai intervenit si alte cateva schimbari. Astfel, Ioan Toma si Gica Alexa, cei doi reprezentanti ai administratorilor, respectiv ai proprietarilor de paduri au fost schimbati din functii. Subprefectul Dragomir Tomaseschi, secretarul Comisiei de Fond Funciar, a sustinut ca ambii au fost inlocuiti ca urmare a unui ordin emis de prefect, dupa ce s-a constatat ca prezenta lor in CJFF nu era tocmai legala. Totusi, cei care conduc comisia sustin ca, pentru a evita situatii de genul lui Toma si Alexa, va fi elaborat un nou regulament, prin care toti membrii sa semneze declaratii pe propria raspundere prin care arata ca nu reprezinta interesele imobiliare ale vreunei persoane implicate in procesul de retrocedare. "Toma si Alexa nu vor mai face parte din Comisia Judeteana. S-a modificat ordinul prefectului prin care acestia erau numiti. Vom desemna alte doua persoane in locul lor, dupa ce asociatiile in cauza vor face alte doua propuneri. Doresc sa iau declaratii de la membrii comisiei, care sa ateste ca nu sunt implicati in nici un fel de tranzactii si ca nu reprezinta interesele nimanui in cadrul comisiei", a spus Dragomir Tomaseschi. Acesta a mai precizat si ca o noua asociat