Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii suceveni intră în grevă japoneză şi pregătesc un miting de amploare pentru a-şi cere drepturile

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 18 octombrie 2013 ·

Membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), structură la care este afiliată şi Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS), ies în stradă la sfârșitul lunii octombrie, când vor picheta Guvernul și sediul USL, urmând ca în noiembrie să organizeze în Capitală un miting de amploare şi un marș.

Astfel, în zilele de 28, 29 și 30 octombrie vor avea loc, concomitent, pichetări la sediul Guvernului României și la sediul Uniunii Social Liberale, iar în aceeași perioadă, în toate unitățile de învățământ din judeţ, unde Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava are membri, dascălii vor fi în grevă japoneză, purtând o banderolă albă pe braț.

Potrivit reprezentanţilor ASIS, „în data de 6 noiembrie, va fi organizat în București un miting de amploare, urmat de un marș. La acest protest vom avea sprijinul studenților și facem apel și la părinți și la întreaga societate civilă să ni se alăture, pentru că revendicările noastre nu sunt numai pentru profesori, sunt pentru un viitor mai bun al tuturor românilor”.

Alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie, principala solicitare a oamenilor şcolii

Dascălii doresc alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru Educație și creșterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învățământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.

Profesorii le mai cer guvernanţilor depolitizarea învățământului, în sensul că, în dobândirea funcției de director al unității de învățământ, rolul determinant să revină colectivului unității și nu factorilor politici.

„Se impune modificarea Legii Educației Naționale, inclusiv în ceea ce privește statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent și să conducă la creșterea calității actului de instrucție și educație, dar și la creșterea gradului de implicare a cadrelor didactice în

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 22 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 45 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°