Se apropie 23 august şi vom avea parte din nou de eternul scandal dintre adepţii monarhiei şi republicani.
Actul istoric în sine nici nu mai contează, e doar un nou prilej de râcă, de răfuieli, între două tabere. Cazul în sine era de mult închis - şi doar de apanajul istoricilor profesionişti - dacă Traian Băsescu nuşi spunea părerea despre fostul suveran, regele Mihai. Aşa s-a ajuns la situaţia în care republicani înrăiţi, stângişti incurabili, au ajuns să ia apărarea monarhiei, iar oameni de dreapta - consacraţi în spaţiul public - să fie măcar de ochii lumii mult mai critici cu Regele.
Ca o primă observaţie, trebuie spus că adepţii monarhiei nu sunt doar oamenii care au nostalgii după perioada interbelică, după "România Mare". Pur şi simplu sunt intelectuali sau oameni de bun simţ, care cred că monarhia ne-ar oferi mai mult prestigiu în lume, o mai mare autoritate în rândul statelor europene dominate de capete încoronate. Lucru de care, sincer, eu personal mă îndoiesc.
O a doua categorie de monarhişti din ultimul val, dacă pot să le spun aşa, sunt cei sictiriţi de actuala clasă politică. Sătui de minciuni, de modul caragialesc de guvernare şi a felului de a face politică, mulţi au început să se întrebe dacă nu o monarhie ar pune capăt acestor tulburări. A acestui război fratricid, româno-român. Întrebări pe care şi le-au pus şi înaintaşii noştri, încă de pe la 1859, imediat după Mica Unire. Când marile familii boiereşti se sfâşâiau pentru putere, călcând în picioare până şi interesul naţional, aliindu- se cu duşmanii ţării, numai cu gândul la tron. Soluţia ar fi justificată, dar nu cred că se mai poate naşte vreun Carol I sau un Ferdinand Întregitorul, loiali jurământului depus în faţa României. Când îmi aduc aminte de camarila lui Carol al II-lea, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. Ori ,decât să am parte de o camarilă, o
