Mihai Bendeac şi Mirela Zeţa vor juca, la sfârşitul acestei săptămâni, într-un spectacol pe care Teatrul Metropolis îl prezintă în avanpremieră, începând cu ora 20:00, sâmbătă şi duminică: "Doctori, femei şi alte întâmplări".
Un spectacol în regia lui Emanuel Pârvu, realizat după "Tailleur pour dames", de Georges Feydeau (cunoscut până acum la noi mai ales cu Puricele lui Mălăele), din distribuţia căruia mai fac parte actorii Adrian Titieni, Anca Sigartău, Adriana Trandafir, Adina Popescu, Emanuel Pârvu, Mariana Dănescu, Vlad Corbeanu şi Gabriel Costin. "Am încercat printr-o adaptare către mileniul trei, a limbajului şi a jocului actoricesc, să readuc atmosfera qui-pro-quo-urilor clasice ale dramaturgiei franceze pe una dintre scenele Bucureştiului", mărturiseşte regizorul.
SPĂLARE PE CREIER
"Spectacolul ăsta e o bucurie imensă pentru mine - scrie Bendeac pe site-ul său. «Doctori, femei şi alte întâmplări» e o comedie bulevardieră pe care o facem cu un scop nobil şi tot mai rar în teatrul românesc: divertismentul. (...) Spectacolul ăsta e făcut pentru cei care vor să iasă într-o seară şi, timp de două ore, să râdă cu lacrimi. Atât. Uneori, avem nevoie să ne spălăm pe creier. E greu să faci comedie de bulevard, nene! Ieşi leoarcă de transpiraţie din scenă. Slăbeşti două kile. E un efort imens pentru că joci pe viaţă şi pe moarte într-un ritm îndrăcit!"
Mihai Bendeac şi Mirela Zeţa vor juca, la sfârşitul acestei săptămâni, într-un spectacol pe care Teatrul Metropolis îl prezintă în avanpremieră, începând cu ora 20:00, sâmbătă şi duminică: "Doctori, femei şi alte întâmplări".
Un spectacol în regia lui Emanuel Pârvu, realizat după "Tailleur pour dames", de Georges Feydeau (cunoscut până acum la noi mai ales cu Puricele lui Mălăele), din distribuţia căruia mai fac parte actorii Adrian Titieni, Anca Sigartău, Adriana Trand