Până acum, în acest proiect s-au investit 17,5 milioane de euro
Spitalul „Sfântul Constantin”, cea mai mare investiţie privată în domeniul medical din Transilvania, urmează să devină operaţional la finele lunii ianuarie, a declarat Cristian Teodorescu, principalul investitor în cadrul companiei Teo Health, cea care va opera instituţia de sănătate. „În acest moment sunt operaţionale policlinica şi laboratorul, care sunt operate de Centrul Medical Unirea”, a spus Teodorescu. De altfel, Centrul Medical Unirea va opera în cadrul spitalului, care se întinde pe o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi, şi un centru de imagistică, dar şi o secţie de maternitate. În schimb, Teo Health va opera secţiile de oncologie, urologie, ORL, neurochirugie spinală, chirurgie generală şi obstretică-ginecologie.
De altfel, cei de la CMU au investit deja 4,2 milioane de euro în Policlinica spitalului, transformând-o practic într-un campus medical. „Cei de la Centrul Medical Unirea au vrut să ne cumpere la două luni după ce am anunţat intenţia noastră de a face acest spital, dar nici eu, nici Mihai Miron, care controlează o treime din acţiunile Teo Health prin Ropharma, nu am fost de acord să vindem”, a spus Teodorescu.
Până acum, potrivit sursei citate, s-au investit 17,5 milioane de euro, urmând ca până la finele lunii ianuarie să mai fie investiţi „nişte bani” în amenajarea unei săli de operaţie. „În total vor fi cinci săli de operaţie - patru vor fi operate în comun de noi şi de CMU, iar cea de-a cincea - unde vor fi realizate transplanturi - va fi operată doar de noi”, a explicat omul de afaceri.
„Vrem ca spitalul să îşi scoată costurile”
Teodorescu a explicat că investiţia în spital este „ceva ce dăm înapoi societăţii - nu vrem să câştigăm bani de pe urma spitalului, ci am fi fericiţi doar dacă acesta îşi va scoate costurile, astfel încât să