O tânără programatoare, mamă a doi gemeni, suferă la locul de muncă un stop cardio-vascular care îi este în cele din urmă fatal. O știre tragică în fața căreia rămâi împietrit. Încerci să judeci: o colegă excelentă, o mamă și o soție iubită de ai săi, o ființă aparent plină de viață și-a întrerupt absurd și fără preambul destinul. E atât de nedrept, încât n-ai cum să nu te revolți. Pentru orice minte normală, reflexul de a căuta vinovății vine de la sine.

Devenit obiect de dezbatere în ziare, pe micile ecrane și pe bloguri, faptul devine cap de acuzare împotriva managerilor nemiloși din multinaționalele fără suflet, care-și exploatează până la ultima suflare angajații. Ei bine, e în parte adevărat. În întreprinderile private se muncește din greu. Competiția pentru promovarea în carieră sau, în vremuri de criză, pentru supraviețuire e dură, uneori nemiloasă. Când zeci de mii de bugetari își pierd locul de muncă, când locurile rămase libere în urma ieșirilor din sistem sunt blocate, iar sarcinile aferente sunt puse pe umerii celor rămași - fără plată suplimentară -, vorbim despre reformă și eficientizare. Acum preferăm să vorbim despre capitaliști fără inimă. Descoperim că salariații sunt obligați să facă ore suplimentare. Până acum, treceam seara prin fața noilor și impozantelor clădiri de birouri prin ai căror pereți de sticlă vedeam luminile aprinse și oamenii așezați în fața birourilor; continuăm să-i vedem și nu ni se pare nefiresc. Uităm prea des că avantajul competițional al economiei românești - atât cât este - se datorează costului redus al forței de muncă, lipsei unor sindicate puternice în sectorul privat - sindicate care ar avea rolul de a interveni atunci când drepturile salariaților sunt încălcate. E o temă care ar trebui discutată pe îndelete, ca și condiția femeilor angajate și în același timp mame. Generalizările însă nu sunt neapărat legitim