Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmetice care menţin pielea tânără

Publicat in Adevarul, joi 7 ianuarie 2010 ·

Vitaminele cu efect antioxidant, acidul hialuronic şi colagenul sunt cele mai eficiente arme împotriva îmbătrânirii tenului. Medicii geriatri spun că după 30 de ani procesele de regenerare a ţesuturilor încep să scadă cu o rată de 1 la sută pe an, acest lucru fiind vizibil inclusiv la nivelul pielii.

Primele semne ale îmbătrânirii ce apar la nivelul pielii sunt ridurile fine din jurul ochilor, urmate de cele de expresie şi de o serie de alte modificări ale aspectului: porii devin vizibili, tenul îşi pierde din hidratare, iar culoarea lui devine neuniformă şi ştearsă.

După 50 de ani, semnele degradării ţesutului de sub piele devin şi ele vizibile, fiindcă începe procesul de „prăbuşire" a trăsăturilor feţei.

Prima alegere, antioxidanţii

Cosmeticele trebuie folosite în funcţie de vârsta şi de necesităţile tenului. Regenerarea celulară şi protejarea tenului de efectul radicalilor liberi (produşi toxici care îmbătrânesc prematur pielea) sunt necesare în intervalul de vârstă 30-35 de ani, pentru a întârzia apariţia ridurilor fine.

Ingredientele pe care trebuie să le conţină cosmeticele sunt antioxidanţi şi un filtru de protecţie solară.

Cei mai eficienţi antioxidanţi sunt vitaminele B3, B5, E şi A. Ele au un rol important în regenerarea celulară, protejează tegumentul de efectul nociv al expunerii la mediul poluat şi de degradarea celulară produsă de expunerea la soare.

Şi coenzima Q10 face parte dintre ingredientele recomandate pentru efectul puternic antioxidant.

Pentru că razele UV accelerează îmbătrânirea, cosmeticele antiaging trebuie să conţină şi filtru de protecţie solară, de preferinţă cu factor 15. Prezenţa filtrului este necesară indiferent de anotimp şi previne nu doar îmbătrânirea, ci şi formarea petelor pigmentare.

Acid hialuronic, după 35 de ani

Semnele îmbătrânirii precum uscarea tenului, ce c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 16 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°