Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Râul Doamnelor“ a devenit centru istoric

Publicat in Adevarul, duminică 11 octombrie 2009 ·

Baia Mare a fost atestată documentar în urmă cu 700 de ani. Proiectul „Centrul de Afaceri Millennium III“ a reabilitat mai multe clădiri din vechiul centru al oraşului. Vechiul centru al oraşului Baia Mare, devenit o atracţie turistică după reabilitarea majorităţii clădirilor istorice, este partea oraşului cea mai încărcată de istorie. Localitatea este atestată documentar din 1329, într-o diplomă a regelui Ungariei Carol Robert, sub numele de Cetatea „Râul Doamnelor“, numele venindu-i de la numeroasele femei care cerneau aurul în râul Săsar.

De altfel, cetatea s-a dezvoltat în secolele XIV-XV ca un centru aurifer, având la bază numărul mare de mine din zonă.  În 1446, oraşul devine proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469, sub conducerea regelui maghiar Matya Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, oraşul este fortificat.

Oraşul se întindea atunci pe o suprafaţă de circa circa kilometri şi era fortificat cu ziduri de piatră şi bastioane, şanţuri şi palisade, iar în interior erau construite edificii şi castele. Cetatea avea un aspect impunător, dar peri-

oada zbuciumată ce a urmat, din cauza disputelor între principii ardeleni, a dus la decăderea acesteia. În 1600, la monetăria din Baia Mare a fost bătută o medalie omagială cu chipul lui Mihai Viteazul, ca semne de mulţumire pentru anularea unor datorii. Populaţia oraşului număra, în 1842, 4.250 de cetăţeni.

Cifra nu s-a schimbat esenţial, şi nici configuraţia, până pe la jumătatea secolului XX, când, în 1948, a devenit reşedinţă de judeţ. Dezvoltarea a fost de aici înainte fulminantă, în prezent oraşul ajungând să se desfăşoare pe circa 23.000 de hectare, şi cu circa 148.000 de locuitori. Afluxul de locuitori a determinat mutarea centrului localităţii într-un edificiu nou, vechea cetate devenind mai degrabă un centru istoric.

Clădiri istorice reabilitate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°