Este greu sa te remarci in multime daca nu iesi din tiparul general. Aproape ca este plauzibila ideea ca majoritatea omenirii accepta, fara sa se simta frustrata, anonimatul. Micul univers din capul fiecaruia ofera suficient spatiu pentru a multumi si cele mai exigente existente lasate de Dumnezeu pe Pamint. Acolo, in infinitul oferit de jocul neuronilor, se petrec minuni de care chiar ca este pacat ca nu profita si multimea. Omul, exploziv, interiorizat, guraliv, taciturn, chiar mut, sublim sau mizerabil, este constituit intr-o infinitate de variante. Cu siguranta ca fiecare este unic si este de asteptat sa fie asa, din moment ce Creatorul nu este o fabrica de oameni care ies pe banda. Poate din acest motiv, fiecare om este unic in univers, in frumusete, cit si in hidosenie. Printre cei multi exista si un numar mic de indivizi care mor daca nu ies din tipar. O fi vreo rotita dereglata? Poate. Vreo greseala educationala? Si asta se poate. Unii oameni se remarca in multime prin excelente insusiri, indeobste cistigate prin munca, sau prin inzestrari generoase ale Creatorului. Altii, precum Monica Arustei, ies in evidenta prin corectii huschite, imaginate chiar de ea. Monica era posesoarea unui corp superb (cam generos Dumnezeu cu ea), acoperit de o piele catifelata (s-o tot mingii!) si un par blondut, ondulat din fabrica (adica in burtica mamei ei). Chiar si un paharut de inteligenta nu s-a uitat in procesul de fabricatie sa i se toarne in superbul ei capusor, prevazut cu niste buze senzuale (chiar fara injectari de ingrediente). La scoala stralucea cu o parte din darurile date de creator si asta in ciuda faptului ca facea prea putin apel la paharutul ei de inteligenta. Toate bune si frumoase, numai ca unele colege iesite din tipare criticabile, apelau invariabil la paharutul lor si chestia asta le facea sa se remarce chiar impotriva vointei lor. De aici a inceput razb