Mesajul a fost trimis. Multumesc!

eBay a refuzat să vândă biletele la licitaţie

Publicat in Jurnalul, marți 7 iulie 2009 ·

Eforturile celor care au câştigat bilete de intrare la ceremonia din Los Angeles şi au vrut apoi să le revândă la preţuri fabuloase au fost zădărnicite de principalele site-uri specializate în licitaţii. Câteva ore după ce fericiţii câştigători la ‘loteria pentru Staples Center' au intrat în posesia biletelor câştigătoare, pe site-urile Craigslist şi eBay au început să apară ‘oferte' de vânzare la preţuri fie năucitoare (25.000 de dolari) fie absurde (100 de milioane de dolari). Lăudabilă a fost atitudinea celor două site-uri care, de obicei, nu refuză licitaţiile: ‘eBay nu va permite ca biletele la memorialul Michael Jackson să fie listate pe site-ul nostru.

De îndată ce le vom depista le vom scoate de pe site pentru că noi credem că e nepotrivit să permitem vânzarea unor bilete gratuite la o ceremonie funerară' . Şi întradevăr, la puţin timp după ce un oficial de la eBay a dat această declaraţie pentru BBC News, toate anunţurile respective au fost scoase de pe site.

Şi pe site-ul Craigslist, postările de acelaşi fel au primit ‘steguleţe' din partea internauţilor care atrăgeau astfel atenţia că e vorba despre un anunţ nepotrivit.

‘Cei care au acesat site-ul nostru au reacţionat imediat punând steguleţe anunţurilor de vânzare a biletelor pentru ceremonia de la Staples Center' a declarat, tot pentru BBC News, Susan MacTavish Best, purtătorul de cuvânt al site-ului Craiglist.'Această atitudine este un exemplu de răspuns dat de comunitate'.

Un user al site-ului Craiglist, iritat de aceste postări a scris: ‘Mulţumim celor care încearcă să facă bani din moartea idolului nostru, Michael Jackson'. Iar altul a avertizat: ‘ Încercaţi să vă vindeţi biletele pe care aţi avut norocul să le câştigaţi gratuit? NU veţi putea să le vindeţi! E imoral şi ilegal. Puteţi să faceţi închisoare pentru asta!

Eforturile celor care au câştigat bile

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 19 minute
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Vara îşi intră în drepturi. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: temperaturi de 30 de grade

Mediafax acum o ora
Banat Până în data de 30 mai, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârşitul acestei săptămâni şi, cu mici variaţii,

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 2 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 2 ore
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Marcel Ciolacu, despre plafonarea prețului la energie: Dacă nu interveneam atunci, România ar fi avut o INFLAȚIE cu trei în față

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că intervenția sa, alături de Nicolae Ciucă, pentru plafonarea prețului la energie a fost esențială pentru stabilizarea economiei României. Ciolacu a subliniat că, fără această măsură, inflația ar fi crescut

Cursă strânsă pentru Primăria Capitalei. Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25% într-un sondaj la comanda PSD

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea ar câştiga Primăria Capitalei dacă s-ar retrage din cursă Cristian Popescu Piedone. În situaţia actuală, Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25%.

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°