Mircea Dimitrie Raţiu s-a născut la 11 octombrie 1923 în Turda. A fost fiul primului prefect român al Turzii, dr. Augustin Raţiu şi al Eugeniei Turcu, nepoata lui Ion Codru Drăguşanu, autorul "Peregrinului transilvan".

A lucrat în România 30 de ani şi în SUA 25 în testări mecanice de rezistenţă şi a colaborat cu firme străine. Impunerea sa pe plan mondial în inginerie e grăitoare. În 1983, ca inginer, testează siguranţa reactoarelor nucleare la cutremur. Părăseşte România ca refugiat politic în 18 septembrie 1978, pentru că nu a fost lăsat să îşi dea doctoratul în România.

În 1924, alături de sora cea mare, Eugenia Pica şi fraţii Ion Iancu şi Radu Vasile, a rămas orfan de mamă pe când avea doar câteva luni, fapt ce îl va marca. Guvernanta adusă din Austria l-a învăţat prima dată să vorbească limba germană. De la mamă le-au rămas tablourile pictate ce umpleau casa din Turda. Duminicile le petrecea la bunicul său, Protopopul Nicolae Raţiu. Tatăl său s-a recăsătorit cu Felicia Crilevici cu care a avut o fetiţă, pe Mia Maria, adorată la maximum de mama sa, în detrimentul celorlalţi copii care primeau o educaţie teutonică.

În adolescenţă îi plăcea să se califice drept amic al morţii, marcat de cultul morţilor care a fost adânc imprimat în educaţia de familie. "Un portret în mărime naturală al capului mamei mele era într-o ramă neagră care patrona într-un fel întreaga încăpere. În faţa acestui tablou îmi aduc aminte că de multe ori mă furişam şi în anumite zile de iarnă sau toamnă cu ploaie, când nu puteam să mă joc afară, îmi spuneam păsurile inimii, un fel de solilocuri, cu o convingere fermă că mama mea mă aude. Nu era nici o teamă de această confesiune, nu-mi crea nici o frică, dimpotrivă, aveam întotdeauna simţământul unei înţelegeri depline a păsurilor mele. Îmi amintesc că în aceste furişări în sufragerie în faţa portretului mamei mele, am întâln