Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concerte de excepţie la Festivalul Enescu

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 ·

Acest sfârşit de săptămână aduce pe scena festivalului muzicieni de top. Pianista Martha Argerich, violonistul Joshua Bell sau pianistul şi dirijorul Christian Zacharias sunt adevăraţi monştri sacri pentru melomanii din toată lumea.  A XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” atinge la acest sfârşit de săptămână apogeul, prin concentrarea unor concerte de maxim interes pentru melomani. Vineri, la Sala Palatului, va concerta Royal Philarmonic Orchestra din Londra, iar solistă va fi Martha Argerich, una dintre cele mai mari pianiste pe plan mondial. 

Tot vineri, Orchestra de Cameră din Lausanne va putea fi ascultată la Ateneul Român, sub bagheta lui Christian Zacharias, care va fi şi solist în concert. Sâmbătă, aceeaşi Royal Philarmonic Orchestra îl va avea ca solist pe renumitul violonist Joshua Bell (la Sala Palatului). Duminică, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino va fi condusă de Roberto Abbado.

Argerich nu mai cântă Prokofiev

Martha Argerich s-a născut în anul 1941 în Buenos Aires şi este o adevărată legendă a pianisticii mondiale. Interpreta argentiniană a ieşit în evidenţă printr-o tehnică interpretativă uluitoare încă de la primul ei album, scos la vârsta de 19 ani (cu piese de Prokofiev şi Liszt). Argerich a primit mai multe premii, printre care trei Grammy (în 2000, 2005 şi 2006).

Iniţial, în programul serii de vineri a Festivalului George Enescu, Martha Argerich era anunţată cu două lucrări majore: „Concertul pentru pian şi orchestră în sol” de Ravel şi „Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră în Re b Major op.10” de Prokofiev. În ultimul moment, organizatorii au anunţat că pianista  argentiniană va susţine o singură interpretare, concertul de Ravel, şi va renunţa la cel de Prokofiev.

Celebru de la 14 ani

Şi violonistul american Joshua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 35 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 37 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°