Philipe de Villiers era un fervent sustinator al Poloniei de pe timpul sindicatului Solidarnosti; cu prilejul campaniei legate de referendum, a recurs la sperietoarea emigratiei poloneze. Acum, cand francezii au spus nu Constitutiei europene, ce va spune asta?
Este clipa de glorie pentru polski hydraulik! Instalatorul polonez si-a gasit locul in Istorie! Traiasca Franta!, a exclamat unul dintre politicienii nostri de extrema dreapta, un antieuropean inversunat... Vorbind serios, voi spune ca nu-ul francez imi inspira mai multe observatii. Mai intai, recunosc in el acea fatalitate foarte franceza care atarna greu in toate referendumurile voastre. Charles de Gaulle, acest mare francez pe care l-a pierdut aroganta lui, Francois Mitterrand, el insusi un mare sef de stat, care obtine votul la Maastricht la mica diferenta, Jacques Chirac (pe care-l respect pentru declaratiile sale despre Vichy si pentru felul cum apara o Franta laica), care a crezut ca popularitatea sa nascuta din nu-ul fata de razboiul din Irak ii va asigura un da masiv cu privire la Europa... Mai ales, vad aici un semn al deficitului politic din Europa de azi. Clasa politica este dezavuata; partidele, in Franta ca si aici, nu mai slujesc decat la exprimarea ambitiilor personale sau intereselor particulare ale elitelor. Nu mai exista o filozofie proprie fiecarei familii politice. Ce diferenta mai ramane de acum inainte intre democratia crestina si social-democratie? Nu una prea mare. Stanga si-a indeplinit partea esentiala a programului.
Sunt elitele responsabile?
Da. In Franta, ca si in Italia, in Germania sau in Polonia, iubita mea patrie, eroica si martirizata. Procedurile democratice sunt respectate, dar moravurile democratice nu mai sunt: ganditi-va la toleranta fata de minciuni, fata de promisiunile nerespectate, fata de coruptie! Pana si Stendhal ar fi votat nu! A