Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“

Publicat in Viata Medicala, vineri 23 aprilie 2010 ·

Acesta este numele proiectului, lansat la 13 aprilie a.c., care îşi propune să ofere tinerilor (15–25 de ani) informaţii corecte despre HIV/SIDA, pentru a-i motiva să adopte un stil de viaţă mai sănătos, un comportament responsabil şi o atitudine nediscriminatoare faţă de persoanele infectate cu HIV. Adresându-se mai multor grupuri-ţintă (elevi, cadre didactice, personal medical), acesta urmăreşte realizarea unei puternice campanii de responsabilizare socială şi de luptă împotriva stigmatizării. (...)

Proiectul este implementat de un parteneriat între Fundaţia Tineri pentru Tineri şi alte patru organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, Asociaţia Română Anti-SIDA, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Fundaţia Alături de Voi România şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării) şi este finanţat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financ Publicitate iar SEE (Spaţiul Economic European), fiind unul din proiectele individuale în componenta granturi, aria „Sănătate şi ocrotirea copilului“. Împărţit în trei componente majore, vizează o intervenţie integrată de prevenire în rândul populaţiei generale de tineri: intervenţii în comunitate prin comunicare interpersonală; campanie mass-media; instruirea autorităţilor locale, a profesioniştilor din sănătate (medici), educaţie (profesori, consilieri psihopedagogi şi educatori între egali – peer educators) şi a jurnaliştilor. Implementarea efectivă a programelor se desfăşoară în 10 judeţe-ţintă (Bucureşti, Bacău, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Timiş şi Vaslui) şi presupune: realizarea de materiale de informare–educare–comunicare; instruirea educatorilor între egali, a cadrelor didactice, a personalului medical şi jurnaliştilor; activităţi de prevenire şi promovare a comportament

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 24 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 55 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 25 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 55 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°