Creşterea spectaculoasă a dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară românească a fost indusă intenţionat de trei bănci din sistem, spun oficialii BNR. Cele trei instituţii, ale Creşterea spectaculoasă a dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară românească a fost indusă intenţionat de trei bănci din sistem, spun oficialii BNR.
Cele trei instituţii, ale căror cotaţii intră în calculul indicelui de referinţă ROBOR (în funcţie de care se calculează dobânda la creditele în lei), au ridicat dobânzile exagerat pentru a face profit, inducând ideea unei crize de lichiditate în piaţă, a precizat, ieri, Nicolae Cinteză, oficial al BNR.
Reprezentanţii băncii centrale au declarat, fără a nominaliza instituţiile în cauză, că acestea au practicat ieri cele mai mari dobânzi pe piaţa interbancară, publicate în sistemul Reuters. Confruntând cotaţiile prezentate de reprezentanţii BNR cu cele afişate în sistem, topul celor mai mari dobânzi ROBOR este format de UniCredit Ţiriac Bank (99,00% - la plasarea de depozite), Royal Bank of Scotland, fosta ABN Amro (95,00%) şi Bancpost (85,00%).
Mugur Isărescu i-a ameninţat pe bancherii care crează astfel de situaţii cu schimbarea din funcţie. În plus, oficialii BNR au subliniat că vor sancţiona dur băncile care transferă costul dobânzilor la clienţi, prin limitarea activităţii de creditare şi de atragere de depozite.