"Katinka", romanca vulgara interpretata de actrita italianca Paola Minaccioni - protagonista a emisiunii "The Show must go off" de pe canalul La 7, continua sa faca valuri in Peninsula. Este unul din cele mai apreciate personaje si are la activ alte trei aparitii, la fel de controversate ca cea din prima emisiune.
Intr-unul din sketchurile Katinkai, prezentatoarea Serena Dandini a raspuns si telespectatorilor romani care au acuzat-o ca isi bate joc de conationalele din Peninsula. Dar cum s-a nascut faimosul personaj? "Katinka" a debutat in urma cu mai bine de un an de zile, in studio-ul unei emisiuni radiofonice, exact ca si personajul "Zlatan tiganul" (Radio 105). Este vorba despre un show al actorilor comici Lillo si Greg, intitulat "610", pe postul Rai Due si difuzat, in format video, si pe internet.
Atunci, actrita Paola Minaccioni o interpreta pe Katinka Bolea, jurnalista romanca, angajata corespondenta a postului de radio. In loc sa-si faca meseria de jurnalist, Katinka, imbracata intr-un costum tipator galben, se simtea jignita de apropourile inofensive ale celor doi prezentatori, pe care le considera rasiste: "De ce ma intrebi ce s-a servit la masa, doar nu crezi ca daca sunt romanca, sunt o moarta de foame".
Promovata la TV
Ulterior, personajul a facut un salt de calitate si a ajuns la televizor, pe un post national - in showul Serenei Dandini, pe La7. In programul de sambata seara, in prime time, personajul Katinka s-a schimbat putin. Nu mai este jurnalista, ci o vanzatoare ambulanta de pantofi. A venit in Italia sa munceasca si se lauda ca a terminat doua facultati.
Din vechiul personaj a ramas doar imbracamintea deplasata, limbajul vulgar si agresiv, in dialect tipic roman, precum si convingerea ca toata lumea o ia peste picior sau o insulta pe motiv ca e romanca. Mai mult, este sigura ca