Medicul Nicoleta Bobe, specialist neonatolog la Centrul Medical Amicus Med, recomandă mămicilor care au bebeluşi prematuri să acorde mai multă atenţie acestora, pentru că "un copil născut prematur nu se compară cu un bebeluş care a venit pe lume la termen. Vorbim despre greutate şi reflexele motorii. Un prematur îl ajunge din urmă mai greu pe copilul născut la termen", spune medicul Nicoleta Bobe.
"Sfatul meu adresat mamelor care au copii este următorul: este necesar ca un prematur să fie consultat de o echipă din care nu trebuie să lipsească neurologul, kinetoterapeutul, logopedul şi, mai ales, oftalmologul." Deşi poate părea ciudată, prezenţa kinetoterapeutului este totuşi necesară, deoarece el este cel care stimulează circulaţia sangvină şi întăreşte musculatura.
CATALOGAREA PREMATURILOR
Un copil poate fi numit prematur dacă este născut sub vârsta de 36 de săptămâni. Dacă bebeluşul este născut în jurul vârstei de gestaţie de 35 spre 36 de săptămâni, el este aproape complet dezvoltat şi poate suge singur. Dacă însă vârsta de gestaţie este sub 34 de săptămâni, copilul poate avea probleme, deoarece nu toate organele sale sunt dezvoltate complet.
Medicii precizează că vârsta de gestaţie a prematurilor este invers proporţională cu problemele lor de sănătate. Cu cât copiii sunt mai mici la naştere, cu atât deficienţele lor sunt mai mari. De aceea, îngrijirea pruncilor se dovedeşte deosebit de delicată, din cauza fragilităţii lor.
AFECŢIUNI FRECVENTE
La aceşti prunci, pulmonul este cel mai afectat organ, din cauză că surfactantul (substanţă ce tapetează peretele interior al plămânilor şi care păstrează deschise alveolele pulmonare) este într-o cantitate redusă şi procesul de oxigenare nu se efectuează corespunzător.
Din cauză că nu se produce oxigenare suficientă, pruncul face hipoxie, apar probleme ale siste