Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al PDL Diaspora, acuzat că a plecat din Modrogan cu tot cu calorifere. Brânză: "Caloriferele erau închiriate, le-a luat firma înapoi"

Publicat in Gandul, vineri 1 februarie 2013 · ·

După ce în urmă cu câţiva ani fostul senator Marius Marinescu a plecat din PDL cu tot cu vasul de la toaletă, istoria se repetă. De această dată, demisia lui William Brânză de la şefia PDL Diaspora a fost urmată şi de golirea sediului din Modrogan al organizaţiei din care au fost luate caloriferele şi prizele, spaţiul fiind practic devastat. Pedeliştii spun că le-a luat Brânză. Acesta zice că erau închiriare de la o firmă care şi le-a recuperat.

Fotografii cu sediul devastat au fost postate pe facebook de TDL România, însoţite de comentariul "Domnul William nu a făcut mare Brânză. Nici la alegeri, dar a reuşit cu sediul Diasporei"

"Am înţeles că domnul Brânză a plecat cu tot cu caloriferele din sediu. Probabil vom avea o discuţie în Biroul Permanent Naţional şi vom acţiona în consecinţă", a declarat, pentru gândul, prim-vicepreşedintele PDL Diaspora, Eugen Tomac.

De partea cealaltă, William Brânză spune că nu el luat caloriferele din sediu, susţinând că acestea erau închiriate de la o firmă care şi le-a luat înapoi.

"Nici nu ştiam că nu mai sunt calorifere, de la tine aud pentru prima dată. Eu când am preluat sediul PDL Diaspora, am făcut contract cu o firmă care m-a aprovizionat cu mobilier, cu calorifere, cu tot, iar când am decis să nu mai prelungesc contractul, bănuiesc că firma a venit şi şi-a luat toate lucrurile, că oricum îi aparţineau. Eu nici măcar nu am fost în ţară, m-am întors din SUA acum vreo două săptămâni. Probabil domnul Tomac se aştepta să găseasca tot sediul utilat, mobilat, cred că nu ştie că trebuie să fac un contract cu o firmă ca sa-ţi închiriezi lucrurile astea,sau le cumperi dacă vrei să-ţi rămână ale tale. Asta e procedura, aşa se face", a declarat, pentru gândul William Brânză.

Sursa foto: Facebook/TDL Romania

După ce în urmă cu câţiva ani fostul senator Marius

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 41 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 49 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°