Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13.000 de joburi pentru români în străinătate în 2011

Publicat in Ziarul Financiar, marți 4 ianuarie 2011 ·

Aproape 13.000 de joburi în străinătate sunt disponibile în prezent pe platforma de recrutare Tjobs, care reuneşte ofertele de locuri de muncă în străinătate a peste 560 de agenţii de recrutare, în timp ce angajatorii locali au anunţat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă numai 4.800 de joburi în primele zile ale acestui an, adică o ofertă de aproape trei ori mai mică.

Ana M., 24 de ani, studentă în ultimul an la Facultatea de Medicină, vrea să-şi facă rezidenţiatul în Germania, unde salariul unui medic rezident este de 2.000 de euro, faţă de cei aproape 170 de euro pe care îi primeşte un medic rezident în România.

"M-am înscris în septembrie la un curs de limbă germană pentru a putea participa la concursul de angajare. E puţin cam târziu, însă sper să reuşesc să învăţ limba până anul viitor, pentru că reprezentanţii mai multor firme de recrutare prezenţi la târgurile de joburi mi-au spus că este o condiţie obligatorie", a spus Ana M. Pe tot parcursul anului trecut, mai mult de 700.000 de români au completat o cerere pentru un job în străinătate, ceea ce înseamnă o concurenţă de 5 candidaţi/ job, potrivit statisticilor Tjobs.

Ofertele "imediate" de angajare ale străinilor sunt pentru candidaţii care caută un job în domeniul medico-sanitar, unde sunt peste 4.000 de joburi disponibile, după care urmează aproape 2.400 de joburi oferite în hoteluri şi restaurante şi alte 1.170 de joburi în agricultură.

Românii care vor să plece în străinătate sunt în general deja angajaţi, depun o cerere la 10-20 de joburi până ajung la interviu şi vor să lucreze la străini pentru că nu-şi mai pot achita creditele. Numai în luna decembrie aproape 54.000 de români şi-au căutat un job pe platforma Tjobs, iar peste 35.000 dintre aceştia au căutat joburi care nu necesită calificări sau studii de specialitate. "În ceea ce priveşte stilul de căutare online a of

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 59 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 44 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 12 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°