Filmele istorice, patriotice, puternic impregnate ideologic, erau în fruntea listei de alocări bugetare
De la Vladimir Ilici Lenin citire, care spunea că „cinematografia este pentru noi cea mai importantă dintre toate artele”, la „tătuca” Stalin, care sublinia că „cinematografia este cel mai mare mediu de agitaţie în masă”, regimurile comuniste au acordat o atenţie deosebită celei de-a şaptea arte.
În România socialistă, cinematografia a beneficiat de fonduri serioase pentru realizarea unor filme menite să suscite sentimentul patriotic, să înflăcăreze inimile proletare şi să slăvească eroismul revoluţionar.
Cinematografia românească a evoluat şi a cunoscut o dezvoltare semnificativă cu suport financiar de stat în cadrul politicii culturale controlate ideologic de Partidul Comunist Roman (PCR), ajungându-se în anii '70 la o producţie de vârf, când se realizau 20-30 de filme anual.
Filmele istorice, patriotice, cele dedicate unor evenimente din „trecutul glorios al ţării” şi ecranizările care conturau efigiile unor personaje pe care istoriografia comunistă le-a impus în galeria eroilor neamului erau în fruntea listei de alocări bugetare pentru realizarea unor producţii cinematografice puternic impregnate ideologic.
Modele autohtone de eroi, care trebuiau să „neutralizeze” modelele din cinematografia occidentală
În perioada care a urmat şedinţei Comitetului Executiv al PCR din 6 iulie 1971, când au fost prezentate „tezele” lui Nicolae Ceauşescu, care puneau accentul pe „rolul conducător al partidului în toate activităţile politico-educative”, şi momentul configurării, în cea de-a doua jumătate a anilor '70, a protocronismului românesc, care susţinea că experienţa românilor a anticipat experienţa occidentală promovând o viziune naţionalistă asupra trecutului istoric, cinematografia autohtonă a vizat câteva personaje istorice, pre
