Adrian Matei este unul dintre foştii jucători care au îmbrăcat tricoul Stelei şi al Rapidului
Acesta spune că meciul de luni va fi o luptă între antrenorii celor două echipe şi modalităţile de a-şi motiva elevii
Fostul fotbalist este de părere că meciul şi-a pierdut din încărcătura pe care o avea în anii '90 din cauza străinilor care şi-au găsit echipe în Liga 1
Adi, cum era un Steaua - Rapid în vestiarul celor două echipe? Unde simţeai presiunea mai mult?
Înainte de Revoluţie jucai împotriva campioanei Europei. Era ceva cu totul special. Când ştiai că intri pe teren şi te întâlneşti cu Lăcătuş, Belodedici, Balint, Bumbescu se zburlea pielea pe tine. După Revoluţie pot spune că au dispărut şi emoţiile pentru mine. Devenisem un jucător important în Divizia A, nu mai eram un debutant. Eram mai stăpân pe mine chiar dacă şi atunci Steaua avea o echipă foarte bună…Panduru, Doboş, Panait.
Cine stăpânea mai bine aceste derby-uri din punct de vedere psihic?
Moralul a fost mai mereu de partea Stelei. Ei aveau titlurile, câştigau campionate an de an şi ne dominau din punctul ăsta de vedere. Dar la Rapid apărea o motivaţie uriaşă. Toţi doream să dovedim că suntem la fel de buni. Frustrare era poate în rândul fanilor, dar după Revoluţie, Rapid schimbase echipa şi aveam deja fotbalişti cu nume.
"Copos a schimbat mentalitatea la Rapid"
Sentimental, poţi face vreo diferenţă între cele două?
Nu pot să spun că m-am simţit mai bine la Steaua sau la Rapid. Eu cred că am arătat peste tot că mi-a fost bine şi echipele la care am jucat au avut performanţe. Rapid mereu a avut ceva special. Înainte de Revoluţie era mereu stopată pentru că unii credeau că este echipa celor de etnie romă. Mi se parea ciudat să se gândească aşa, mai ales că nu aveau nicio legătură. Poate cartierul în care e stadionul îi făcea pe acei oameni să gânde