Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele două feţe ale austerităţii

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 august 2013 ·

Pe când la Palatul Victoria se afla ca premier Emil Boc, reprezentanţii USL criticau cu vehemenţă orice măsură de austeritate luată, spunând că nu se justifică în mod real şi promiţând că vor remedia situaţia imediat ce vor ajunge la putere. Ei bine, la mai bine de un an de la instalarea la guvernare, social-liberalii şi-au revizuit categoric atitudinea, menţinând în continuare unele dintre măsurile mult hulite. Este vorba, concret, de interdicţia de a fi acordate bugetarilor tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă, interdicţie prelungită acum şi pentru anul 2014. Excepţie de la regulă fac instituţiile care se finanţează integral din venituri proprii. Prelungirea interdicţiei a fost stabilită prin ordonanţă adoptată în şedinţa de Guvern de marţi, fără ca vreun oficial să se sinchisească să ofere explicaţii. De altfel, în afara unui comunicat sec emis de Biroul de Presă al Guvernului, cum că ordonanţa a fost aprobată, nu a fost oferită nici un fel de informaţie presei. Iar la începutul şedinţei de Guvern, în acea parte la care presa are acces, premierul Victor Ponta nu a suflat nici un cuvânt despre tichete, preferând să reia partitura minciunilor pe care le-ar spune cei care-i critică activitatea (cu trimitere evidentă la preşedintele Traian Băsescu).

La sfârşitul anului trecut, când a decis pentru prima dată extinderea interdicţiei acordării tichetelor pentru anul 2013, reprezentanţii Guvernului lăsau a se înţelege că situaţia ar putea fi remediată după adoptarea bugetului de stat, când urma să se ştie mai exact de ce fonduri vor dispune instituţiile statului. Evident că subiectul a fost apoi trecut sub tăcere. Merită însă menţionat că prin 2008, când la şefia Ministerului Muncii se afla tot Mariana Câmpeanu, se punea problema desfiinţării tichetelor de masă, pe motiv de „exces de bonificaţii“.

Surprize pentru viitorii concediaţi

Tot fără a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 7 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 11 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 10 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

VIDEO Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări ucrainene sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

HotNews acum 9 ore
Aproximativ 30 de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de persoan

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 13 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 5 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 8 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°