Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceaiul fierbinte, tratament pentru ciumpalacii şi viermii îngheţaţi

Publicat in Jurnalul, marți 7 februarie 2012 ·

Dan Grosu este un tânăr braşovean, student la Finanţe, Asigurări Bănci şi Burse de Valori ASE Bucureşti, iar colegul său, Tony Godeanu, este din Craiova şi studiază la Universitatea Româno-Americană. La fel ca majoritatea tinerilor prezenţi în Piaţa Universităţii, au simţit şi ei fiorul protestelor şi au înţeles că au o datorie de îndeplinit. Până să vină frigul au protestat şi ei, la fel ca toată lumea, apoi, odată cu zăpada, s-au gândit că pot să facă mai mult.

Totul a început în bucătăria tine­rilor, când prietena colegului Go­deanu şi-a exprimat regretul faţă de oamenii care stau şi îngheaţă în Piaţa Universităţii. Şi-atunci, având şi destul de mult ceai în casă, tinerii s-au pus pe treabă. Au început cu bani din buzunarul propriu pentru primele trei zile, iar acum folosesc şi produsele pe care le aduc protestatarii. Au vorbit în Piaţă şi fiecare aduce ce poate. Cutii cu pliculeţe de ceai, zahăr, iar apa nu costă, se fierbe. În prima zi au început cu 50 de litri în oale mai mici, repetând procesul timp de şapte zile.

Apoi cei doi s-au văzut nevoiţi să crească producţia de ceai, cantitatea iniţială fiind insuficientă pentru toţi manifestanţii, aşa că au împrumutat oale mai mari, de cinci şi zece litri, şi-au reuşit să crească producţia la 70-80 de litri de ceai în fiecare zi. Să încălzească şi mai mulţi oameni şi poate, când o să fie vremea mai bună, să iasă mai mulţi să continue protestele. Dacă se opresc, nu-i mai bagă nimeni în seamă, spun băieţii. „Ne apucăm pe la patru jumate, iar pe la şapte jumate seara terminăm. Folosim oale de cinci şi zece litri acum. Am avut şi mai puţin, am început cu oale de doi şi trei litri şi ne-am chinuit la început, dar acum am împrumutat oale mai mari şi merge toată treaba mai bine. Avem şi-o pâlnie mai mare, e ok. Oalele le-am împrumutat de la vecinii din bloc, ne-au ajuat care cum au putut. După aia am umblat du

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 58 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 34 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 13 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 41 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum o ora
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°