Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Una dintre cele mai mari fraude din istorie: gruparea de crimă organizată a scos în mod ilegal 24 de miliarde de dolari din Rusia

Publicat in Gandul, joi 20 iunie 2013 ·

Banca centrală a primit în luna mai o solicitare de la Ministerul de Interne pentur informaţii privind mai multe companii implicate într-o investigaţie penală privind operaţiuni financiare ilicite, a declarat Ignatiev, citat de Bloomberg.

În urma verificărilor, instituţia a identificat "încălcări clare ale legilor privind taxele şi circulaţia de monedă" şi a trimis în această săptămână un raport de 230 de pagini către minister, a adăugat el.

Ignatiev (65 de ani), care va pleca luni de la şefia băncii centrale după mai bine de 10 ani, a declarat că problema transferurilor ilegale de bani în afara ţării i-a ocupat mai mult timp decât politica monetară şi economia.

Tranzacţiile "dubioase" au reprezentat 38 miliarde de dolari din ieşirile nete de capital privat de anul trecut din Rusia, în valoare totală de 54 miliarde de dolari, nivel considerat "anormal de ridicat".

"Am impresia că această întreagă reţea de companii paravan este controlată de o singură grupare", a spus Ignatiev.

O investigaţie pentru a descoperi persoanele care controlează gruparea ar putea presupune "sute sau chiar mii" de solicitări către băncile comerciale, precum şi audierea celor implicaţi în operaţiuni, a continuat guvernatorul.

El a reiterat că este necesară o cooperare mai strânsă între autorităţile juridice, cele financiar-bancare şi alte agenţii de stat implicate.

Majoritatea operaţiunilor suspecte au fost efectuate în perioada 2010-2012, însă unele datează chiar din 2008, a mai spus oficialul.

Investigaţia efectuată la cererea Ministerului de Interne nu a mers dincolo de aceste tranzacţii, astfel că numărul firmelor implicate ar putea fi mai mare, a adăugat Ignatiev.

Se estimează că Rusia a înregistrat în primul trimestru al acestui an ieşiri nete de capital privat de 25,8 miliarde de dolari, aproape jumătate din nivelul înregistrat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 37 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 7 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°