Andreia Paraschiv, o tânără antreprenoare de 28 de ani din Cluj, a pus în 2011 bazele unei agenţii de turism care a „costat“ circa 15.000 de euro. Pentru a pune în mişcare businessul, ea a luat 7.000 de euro de la stat, însă unda verde pentru începerea activităţii a primit-o abia după opt luni de la depunerea cererii pentru finanţare. Astfel, deşi dosarul său a ajuns pe masa autorităţilor în luna februarie, afacerea a început să funcţioneze din luna septembrie. Totuşi, în 2011 firma Holiday Mall SRL-D a contabilizat o cifră de afaceri de peste 31.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
„Cel mai mare obstacol în înfiinţarea afacerii a fost durata prea mare de validare a proiectului şi de primire a banilor. Ghinionul meu a fost că am fost prima din Cluj care a aplicat şi nici funcţionarii de la bancă habar nu aveau ce acte să îmi ceară, care sunt normele. Ca să fiu sigură că cererile mele ajung odată unde trebuie le trimiteam de trei ori, plus că trebuiau trimise la Bucureşti şi abia apoi reveneau în Cluj. A fost foarte complicat, dar măcar cei care aplică acum primesc mai multe informaţii de la cine trebuie pentru că cei implicaţi au căpătat o anumită experienţă“, spune Andreia Paraschiv.
Ideea businessului a căpătat contur în concediul de maternitate, când tânăra a avut timp să întocmească proiectul. Pentru a înfiinţa agenţia de turism, Andreia Paraschiv a lăsat postul de ofiţer de credite din cadrul unei bănci, în mare parte din cauza orelor prelungite de lucru şi a salariului mic.
„Oricum mă gândeam să plec din bancă şi m-am gândit la un astfel de business pentru că mie şi soţului ne place să călătorim, am fost în foarte multe ţări şi mă bazam şi pe experienţa din bancă pentru gestionarea părţii administrative. Dacă nu aş fi avut jobul respectiv, cred că nu aş fi avut curajul să fac ace