Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul Mihail Kogălniceanu: se face primăvară cu o floare?

Publicat in Romania Libera, marți 26 martie 2013 ·

Odată cu sosirea primăverii, Aero­portul In­ternaţional Mihail Kogălni­cea­nu (AIMK) dă semne de renaştere. Prima - şi deocamdată singura – companie care efectuează curse regulate din judeţul Constanţa este cea a irlandezilor de la Ryanair, care zboară în şi dinspre Italia. Reprezentanţii AIMK, prin Cristian Moldovanu, au anunţat că astăzi, la ora 14.35, aterizează primul zbor de la Pisa.

Tot astăzi, de la 15.00, aeronava companiei va pleca înapoi spre Italia, tot spre Pisa. Este, cum spuneam, singura cursă regulată de pe Mihail Kogălniceanu, în condiţiile în care judeţul Constanţa este cel mai important punct turistic de pe harta ţării.

Reamintim aici că Ryanair nu zboară de aici ­decât în timpul sezonului de vară, aşa cum este el definit de companii­le aeronautice, ­adică din martie până la mijlocul toamnei. Preţurile pentru un zbor varia­ză în funcţie de dată. Pentru o cursă cu decolare pe 31 martie spre Bergamo şi ateri­zare pe 4 aprilie se plătesc aproape 60 de euro. În vârful de sezon preţurile pot fi de două sau de trei ori mai mari.

Turcii au renunţat

O a doua destinaţie care fusese anunţată, în afară de Italia, era Turcia. Turkish Airlines ar fi urmat să zboare de pe Mihail Kogălniceanu spre Istanbul, la preţuri promoţionale de 99 de euro dus-întors, urmând ca apoi biletul să ajungă la 200 de euro. Cursa era importantă pentru că Istanbul este un aeroport important de pe care se poate zbura mai departe spre zeci de destinaţii din Asia sau chiar din Africa. Prima cursă urma să aibă loc pe 26 aprilie. Lucrurile sunt însă într-un impas din care se pare că nu se va ieşi în acest an. Oficial, reprezentanţii Turkish Airlines au anunţat că au probleme în recepţia unor aeronave noi, una dintre acestea urmând să deservească şi linia spre Constanţa. Cum ruta aceasta nu este prioritară pentru operatorul aerian, se pare că şi în acest an de pe AI

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 20 minute
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Cu Winnie prin Europa. Cum a pescuit China în apele tulburi ale revizionismului

HotNews acum 58 minute
Ungaria se visează campioana producției de mașini electrice chineze și de baterii în Europa. Lui Orbán, Xi i-a promis o „călătorie de aur” a Ungariei alături de China comunistă. Orbán i-a promis, la rândul lui, că nu va lăsa UE și NATO să acționeze

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum 38 minute
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Un portret realizat de Francis Bacon, vândut cu 25,7 milioane de euro la o licitaţie organizată la New York

HotNews acum 31 minute
Un tablou al pictorului britanic Francis Bacon, scos la vânzare de casa Sotheby's, a fost vândut luni seară cu 25,7 milioane de euro în prima seară din cadrul noului sezon de licitaţii de primăvară de la New York, conform AFP. Lucrari de Francis Bac

Şedinţă solemnă la Parlament, marţi, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

News.ro acum 3 ore
Parlamentul se reuneşte marţi într-o şedinţă solemnă, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Conducerea Parlamentului a decis, săptămâna trecută, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor ş

Știri Constanța azi Un bărbat a decedat după ce s-a aruncat de pe podul de la Agigea, în urma unui eveniment rutier (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
În dimineața zilei de marți, 14 mai 2024, autoritățile din Constanța au fost în alertă după ce un bărbat s-a aruncat de pe podul de la Agigea. Echipajele s-au mobilizat la fața locului. Din nefericire, un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost găsit d

Șase copii din Constanța, internați în spital după ce au fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor / ”Când au fost preluați prezentau tremor, delir, halucinații. Una dintre minore a fost adusă în comă”

G4Media acum 29 minute
Direcția pentru Protecția Copilului Constanța a început o anchetă în cazul copiilor din Lipnița care au ajuns la spital, după ce ar fi fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor. Pe lângă copii, de îngrijiri medicale a avut nevoie ș

14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste. Minunile de la Aiud!

NapocaNews acum o ora
Azi este 14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist, circa 15 mi

VIDEO Cel puțin 14 morți, 75 de răniți și zeci de dispăruți după ce un panou publicitar din Mumbai a fost doborât de furntună

HotNews acum 37 minute
Cel puțin 14 persoane au murit și alte 75 au fost rănite după ce un panou publicitar enorm s-a prăbușit peste ele în timpul unei furtuni în capitala financiară a Indiei, Mumbai, au anunțat marți autoritățile. Zeci de alți oameni ar putea fi prinși s

Cutremur marți dimineață în România. Ce magnitudine a avut SEISMUL

Gandul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 2.1 s-a produs în noaptea de luni spre marți în România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Seismul a avut loc la ora 04:46:06 (ora locală a României) și s-a produs în zona seismică Vrancea, în județul Vrance

Vremea

București
acum

18°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°