Goalkeeper-ul lui Rapid, Peterson Peçanha, este ultimul străin rămas în lot şi dă asigurări că e hotărât să evolueze în continuare pentru giuleşteni.
Brazilianul a avut o prestaţie excelentă în partida câştigată de echipa sa în deplasarea de la Iaşi (1-0) şi a adus o veste bună suporterilor, declarând că vrea să joace în continuare pentru Rapid, în ciuda problemelor financiare.
„Sper să am aceeaşi evoluţie meci de meci şi să ajut Rapidul să iasă din această situaţie puţin nefastă. Sunt profesionist, am un contract şi nu sunt laş, aşa că am vrut să-mi respect înţelegerea cu orice preţ. Am avut câteva propuneri, dar am preferat să rămân să-mi ajut echipa. Noi am dat dovadă că putem să ne unim la greu şi trecem împreună peste suferinţă“, a declarat Peçanha pentru Prosport.
Goalkeeper-ul în vârstă de 33 de ani a vorbit şi despre următorul meci al Rapidului, care o va înfrunta duminică pe Dinamo, în Giuleşti: „Indiferent că e vorba de Dinamo sau Steaua, noi intrăm să ne dăm viaţa pentru Rapid. Fără teamă, dar cu respect faţă de adversari şi mai ales fără gândul la bani. Nu trebuie să mai vorbim atât despre bani, nu ei sunt motivul nostru de a trăi pe aceasăt lume“. Dinamo ocupă locul şapte în Liga I şi vine după victoria chinuită cu FC Braşov (2-1), iar Rapid este pe următoarea poziţie, după ce a câştigat în faţa ieşenilor (1-0).