Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leonida Antohi este noul presedinte al CS Politehnica Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 30 septembrie 2000 ·

•Salvator pentru o barca in deriva •Se va incerca sensibilizarea ministerului si a municipalitatii •Nu va fi desfiintata nici o sectie din cele opt •Presedintele conteaza pe sprijinul Universitatii Tehnice "Gh. Asachi"

In seara de joi, la capatul unei sedinte maraton, CS Politehnica si-a aflat noul presedinte, dupa o perioada in care destinele clubului s-au aflat in mainile vicepresedintelui. Este vorba de Leonida Antohi, fost nu de mult antrenor si presedinte al FCM Poli, unul din personajele pitoresti ale Iasului fotbalistic, care in ultimul an, dupa cum a declarat, s-a dedicat Academiei si activitatilor social-politice. Incepand de ieri, Leonida Antohi si Dan Cornel vor tine fraiele clubului universitar, primul om al CS Politehnica sperand intr-o colaborare cat mai buna cu Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi", Ministerul Educatiei Nationale si nu in ultimul rand cu sponsorii de care depind in mare masura performantele sportivilor. Propunerea ca functia de presedinte sa apartina lui Leonida Antohi a fost votata in unanimitate. La sedinta a participat Consiliul de Administratie al clubului, birourile tuturor sectiilor, conducerea Universitatii Tehnice, antrenorii si sportivii de la CS Politehnica. Despre intentiile noului sef al clubului, precum si strategiile sale de redresare a situatiei de la Poli, puteti afla in interviul de mai jos, acordat in exclusivitate cotidianului nostru.

Redactor: - Cu ce ganduri ati preluat functia de presedinte?

Leonida Antohi: - Am venit sa salvez barca numita CS Politehnica, pentru ca este in deriva de mai mult timp. Sunt convins ca nu va fi usor, dar cred in fortele mele. Experienta acumulata in sport sunt convins ca ma va ajuta.

R: - Care este situatia actuala la club?

L.A.: - Suntem in urma cu 300 de milioane de lei, aceasta suma reprezentand indemnizatiile si premierile sportiv

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 17 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 49 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 25 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°