Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coreea şi Azerbaidjan - două dosare strategice gestionate excentric

Publicat in Romania Libera, marți 29 mai 2012 ·

Este oare Bucureştiul suficient de conştient de ceea ce se întâmplă în jurul său? Nu cred că şi-ar permite nimeni să nege faptul că în laboratoarele diplomaţiei româneşti există minţi lucide şi un nucleu de oameni care-şi dau seama că (r)evoluţiile din Europa şi Asia se joacă, pentru state ca România, după principiul „totul sau nimic". Şi mai ales că ele se joacă ACUM. Dar este factorul politic, de care depinde în final orice decizie de ordin strategic, suficient de orientat în teren şi suficient de responsabil pentru a pune corect accentul pe mizele esenţiale care vor construi viitorul acestei ţări?

Dacă pornim de la cuvintele-cheie „Asia", „UE", „energie" şi „Rusia", indiciile peste care dăm ne vor catapulta inevitabil în spaţiul neregulat al dilemei - facem sau nu ceea CE trebuie şi, mai ales, CUM şi CÂT trebuie? Astfel, vom găsi, pe de o parte, preocupări ale diplomaţiei de la Bucureşti demne de toată lauda, asezonate chiar cu un set de paşi iniţiali, indubitabil concreţi. Dar dacă ne adâncim cercetarea după ce am decopertat acest prim strat, bruma de entuziasm este foarte probabil să se desumfle.

Zilele astea, guvernele din toată lumea, investitorii globali, media internaţională, think-tank-urile şi alte grupuri de analiză privesc ţintă şi fac calcule cu privire la evoluţia economică a Chinei, după ce ritmul de creştere al acesteia a transmis primele semnale că s-ar putea sufoca sub propria-i greutate.

Ce-i drept, momentul fusese anticipat de ceva vreme, aşa că pieţelor şi cancelariilor din toată lumea le-a rămas de acum încolo „doar" să ghicească pe care cale o va apuca Beijingul, expus în faţa unei duble provocări: să-şi protejeze acumulările din ultimele aproape două decenii şi să menţină un ritm de dezvoltare conectat, ca viteză şi volum, la presiunile care derivă din nevoile şi aşteptările interne (ale populaţiei, ale firmelor, ale statu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Modificări privind concediile medicale. Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

HotNews acum 2 ore
​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări

O ofensivă majoră în Rafah ar provoca haos și anarhie și nu ar elimina Hamas, transmite șeful diplomației SUA

G4Media acum 22 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP, citată de Agerpres. Planul luat în considerare în prezent de

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum o ora
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum o ora
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum o ora
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Ciolacu, despre sistemul Patriot pe care România ar trebui să-l dea Ucrainei : "Ministrul Apărării are rețineri mari"

Ziare.com acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Vremea

București
acum

12°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

9°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°