Am citit cu surprindere în interviul acordat săptămînalului 22 (Plus, nr. 306) că nu mai sînt doar „nostalgic după comunism” cum mă recomandă prietenii dumneavoastră, aprigi luptători anticomunişti postfactum, ci, mai nou, sînt pur şi simplu un „nostalgic al Imperiului sovietic”, un adevărat reprezentant al imperialismului sovietic care se opune cu dîrzenie sfintei drepte româneşti de factură libertariană pe care o propovăduiţi. „Doar nostalgic? Să se bucure că nu vrei mai mult”, ar zice bunica şi bătrînul meu rabin de la Odessa.

Bun. Să lăsăm ironia la o parte şi să trecem la fapte. Voi fi succint şi la subiect. Textul la care ne referim sună aşa: „Unii dintre tinerii hrăniţi cu neomarxism occidental au atacat Raportul Tismăneanu cu argumente ideologice, punînd în discuţie atît anticomunismul, ca atitudine morală, cît şi justeţea respingerii marxismului. Bătrîni reşapaţi ai stîngii occidentale, precum Claude Karnoouh, nostalgici ai Imperiului sovietic, precum Vasile Ernu, tineri stîngişti cu apetit de putere ori confuzi lipsiţi de idei, precum sînt puzderie de literaţi nedovediţi, de critici netalentaţi şi de jurnalişti cu afilieri interesate, şi-au dat mîna pentru a clama, împotriva stării de lucruri de azi, necesitatea de a restaura ideea comunistă”. Cu toate că afirmaţia dumneavoastră conţine un şir de neadevăruri, nu mă erijez în li..der de grup şi mă voi opri strict asupra secvenţei care mă vizează. Voi explica pe limba conservatorilor, atît de dragă dumneavoastră, ca povestea să fie clară şi tranşată definitiv. Să o luăm ca în Pentateuhul biblic:

Geneza & Exodul. Nu e cazul să-mi povestesc biografia şi nici nu vreau să o fac. Însă dacă tot mi se lipesc clişee de acest tip (nostalgic după comunism şi URSS), atunci sînt nevoit să spun cîteva realităţi simple. Originile mele sînt atît de sănătoase, încît m-ar invidia şi cel mai aprig anticomunist d