Fondurile europene destinate producătorilor de vin din România, prin Programul Naţional de Suport, în valoare de 210 milioane de euro, pentru perioada 2007-2013 au fost epuizate. Aceste fonduri aveau ca destinaţie reînnoirea culturilor de viţă-de-vie, precum şi promovarea vinurilor româneşti în ţări terţe.
"Toate aceste fonduri au fost deja consumate. Nu se mai primesc cereri pentru finanţare. Patronatul Naţional al Viei şi Vinului a depus o petiţie la Ministerul Agriculturii, pe vremea când ministru era dl Fuia. Vom vedea dacă se poate face o realocare de fonduri de la alte state din UE", a declarat pentru gândul Ovidiu Gheorghe, directorul PNVV.
Consumul de vin din România, la jumătate faţă de cel din Franţa
Românii au cheltuit anul trecut pe vinuri circa 350 de milioane de euro, potrivit estimărilor reprezentanţilor Patronatului Naţional al Viei şi Vinurilor (PNVV). Din cauza crizei, piaţa vinurilor a scăzut cu 100 de milioane de euro în ultimii ani, de la 450 de milioane de euro în anul 2009.
Cât priveşte consumul anual de vin în România, acesta este de 24 litri/cap de locuitor, faţă de 58 litri/cap de locuitor în Franţa, 53 de litri/cap de locuitor în Italia şi 13 litri/cap de locuitor pe an în SUA. Franţa, care a fost cel mai mare producător de vinuri din lume, a fost depăşită în 2010 de SUA.
În 2011, consumul mondial de vin a fost estimat la 241 milioane hectolitri, înregistrându-se o creştere cu 0,7% faţă de 2010. Cea mai mare scădere a consumului s-a înregistrat anul trecut în Italia, cu 6,3%, faţă de anul anterior, în timp ce în Franţa s-a înregistrat o creştere a consumului anual cu un milion de hectolitri, iar în Germania o stagnare a cantităţii de vin consumate, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Vinului.
Consumul de vin în China a depăşit anul trecut un litru pe cap de locuitor, de la zero, nu cu mult timp