Asumarea răspunderii înseamnă a pune parlamentarii PSD şi PD-L în faţa unei situaţii asemănătoare unui pistol lipit de tâmplă.
Pentru mulţi dintre cei aflaţi în câmpul muncii, luni e o zi neagră. După week-end, vine, graţie zilei de luni, o săptămână de tras la şaibă. Ziua de luni va rămâne însă în istoria României postdecembriste ca o zi neagră şi pentru ţară. După week-end-ul în care liderii PD-L şi PSD se ceartă la televizor, dând fătucilor şi guguştiucilor din presă frisoane că se va rupe Coaliţia, şi mustăriile la care lucrează vor avea bani de salarii, luni, aceiaşi lideri se întâlnesc în spatele uşilor închise şi pun la cale afacerile lor dubioase. Fireşte, după ce-au zăvorât uşile, fac de fiecare dată mare haz de cum au tras din nou poporul român pe sfoară, jucând cu brio comedia neînţelegerilor.
E drept, nici nu e prea greu să-i tragi pe sfoară pe românii în stare să creadă că Nicolae Ceauşescu poate acorda interviuri prin prosopul din baie, înfăşurat pe ţeasta unei persoane de etnie incertă. Mai ales că primii traşi pe sfoară sunt cei de la televiziuni care se grăbesc să facă ştire de senzaţie din orice pârţ tras de un politician pe motiv că a venit "pe surse".
Luni, 18 mai 2009, după un nou moment în care naivii erau convinşi că Mircea Geoană îi va reteza beregata lui Traian Băsescu, nu înainte însă de a trece peste trupul de hangiţă al pompadurei Elena Udrea, liderii PD-L şi PSD, strânşi în obişnuita şedinţă de mişmaşuri, au decis asumarea răspunderii Guvernului pentru Codul Penal şi Codul Civil. Despre aberaţia reprezentată de adoptarea Codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului am scris şi am vorbit de m-am plictisit până şi eu de acest subiect, d-apoi telespectatorii şi cititorii. Argumentul crucial împotriva acestei formule ţine de esenţa democratică. Parlamentul, instituţia de bază a democraţiei,
