Imaginarul sportiv sustine in principal populismul Observam tot mai mult cum scena politica este descrisa in termeni fotbalistici. Avem echipe in loc de partide, jucatori in loc de politicieni, teren in loc de scena politica, spectatori in loc de electorat, punctaje in loc de bilant, comentatori in loc de analisti, clasament in loc de demisii, faulturi in loc de badaranie, partide cistigate la masa verde si, mai nou, "blaturi" in loc de intelegeri politice suspecte. Se compara deseori atmosfera din Parlament cu cea de pe stadion. Curtea Constitutionala este caracterizata drept un "arbitru" al meciurilor politice. Cind vor sa-si insulte adversarii, politicienii vorbesc in declaratii despre "lipsa de sportivitate". Un giumbusluc retoric este asemuit unui dribling cu mingea. O dezbatere intotdeauna se traduce pe o "tabela de marcaj", 1-0. 1-1, 2-1, remiza. Nu vorbim aici de popularitatea pe care o asigura sportul pentru multi politicieni si de cit de profitabil este pentru ei sa amestece domeniile, ci de traducerea intr-un discurs mass-media, pe intelesul tuturor. Este dinamic si spectaculos sa vorbim de o competitie generalizata, care degenereaza intr-o agresivitate simbolica, insa cit de utila si benefica este comentarea si interpretarea scenei politice in termeni imprumutati din sport? In primul rind, asteptarea de rol a electoratului din partea politicienilor apare falsificata. Ideea la care se ajunge, urmind limbajul si imaginarul sportiv, ar fi ca dezbaterile politice ar trebui sa fie, in varianta lor fericita, animate de "placere", de "satisfactia" unui turnir medieval in care combatantii trebuie sa primeasca, la sfirsit, uralele galeriilor. Aceasta ne poate da convingerea ca trebuie sa asistam, in mod esential, la divertisment, la un exercitiu hedonist. Or, dimpotriva, politica este o chestiune de responsabilitate si seriozitate care determina destinul unei comu