Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îngerul păzitor al fratelui meu

Publicat in Jurnalul, duminică 11 decembrie 2011 ·

Chiar la această rubrică am povestit despre o experienţă deosebită pe care am trăit-o în Olanda. În data de 5 iunie 2010 am participat la o seară de lectură la Rotterdam – „Suspans în port”. Prima participare a unui autor român de romane poliţiste la un astfel de eveniment, desfăşurat pe puntea vasului „The Fighter”, ancorat la ţărm. Întâlnirea s-a desfăşurat în prezenţa a peste 30 de împătimiţi de mystery&thriller.

Printre autorii care au citit din scrierile lor s-a aflat şi un scriitor din Danemarca, Leif Davidsen. O prezenţă carismatică. Înalt, bine legat şi cu o replică sprinţară, el a captivat imediat auditoriul, povestindu-ne cu ce s-a îndeletnicit până când s-a dedicat numai scrisului. A fost jur­nalist în Spania ca freelancer pentru Danmarks Radio, corespondent radio la Moscova, rea­li­zator al emisiunii „Danish Dream”. Informaţiile pe care le-a oferit despre el însuşi şi despre literatura daneză m-au in­­tri­gat. De-abia aşteptam să am pri­lejul să le verific. Pro­mi­teau des­coperirea unui autor cu un uni­vers românesc dife­rit de cel al scriitorilor nordici pe care îi ci­ti­sem până atunci – suedezi, nor­ve­gieni, islandezi.

Primele trei cărţi care-i purtau semnătura le-am găsit în lim­ba franceză. Le-am parcurs pe nerăsuflate, chiar dacă toate trei erau de dimensiuni im­po­zante.

În „Fotografia lui Lime”, Leif Davidsen prezintă destinul unui fotograf interesat şi de peisaje şi portrete, dar care execută, la comandă, pentru re­compense substanţiale, poze de tip paparazzi. Una dintre ele este compromiţătoare pentru un om politic. Lime cunoaşte pe propria piele ce înseamnă să-i deranjezi pe cei din sferele puterii – poliţia îl aruncă în temniţă, unde face cunoştinţă cu anchetatori brutali, familia îi este omorâtă. Dar nimic nu-l intimidează, iar ancheta pe care o întreprinde pe cont propriu îi dezvăluie adevăruri cutremurătoare.

În „

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 21 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 37 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 19 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Metroul din Cluj, mai aproape de realitate. A fost emisă autorizaţia de construire

Mediafax acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran.

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum 53 minute
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°