Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Danke, Steaua!

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 10 decembrie 2012 ·

Un joc al Stelei ca acela de la Copenhaga şi un gol ca al lui Rusescu merită pomenite şi la atâtea zile distanţă. Reghecampf a ales partitura potrivită, nu e întâmplător faptul că reuşita mirobolantă a lui Rusescu a venit în urma unui presing încăpăţânat al steliştilor, cu Chipciu şi Bourceanu scoţând de trei ori la rând mingea din picioarele danezilor, în terenul acestora, într-un moment în care echipa avea un om mai puţin pe teren! Apropo de asta... Am descoperit partea bună a transmisiunii pe trei posturi de televiziune: posibilitatea de a alege comentariul. Când am recunoscut vocea lui Costi Mocanu pe ProTV, am mutat imediat pe Digisport şi se pare că n-am greşit. Celor care preferă un comentariu partizan n-au decât să se cufunde în lumea lor, să-i strige lui Becali să se urce pe capotă, să se înghesuie ca să fie stropiţi cu şampanie şi, bineînţeles, să se ducă să-l voteze, aşa cum au mai făcut, trimiţând în Parlamentul Europea un om incapabil de muncă şi de judecată la nivel profund. Aşadar, la căderea lui Tănase, cei doi comentatori de la Digisport au interpretat corect faza, spre deosebire de protevişti, dar şi de cronicarii de print pe care i-am citit a doua zi. Nu-i un secret pentru nimeni că aceştia din urmă sunt aleşi dintre cei cu simpatii declarate, ceea ce nu-i neapărat în neregulă, spre deosebire de faptul că nu reuşesc să se ridice deasupra acestei situaţii. Băieţii ăştia „cu culori în suflet” văd de obicei alt meci. Trebuie să le spun că doar un arbitru prost rău ar fi dat penalti la acea cădere. Cică a fost contact! Aşa, şi? Vă vedeţi pe voi, cei care citiţi aceste rânduri, întinzându-vă pe jos ca o plăcintă dacă vă împiedicaţi de o bordură, cu aceeaşi intensitate cu care s-a împiedicat Tănase de fundaşul ăla? Sper că răspunsul e negativ, başca faptul că nevolnicul putea să sară peste obstacol! Dar Tănase este şi el ca una din muierile l

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 7 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°