Comisia Europeană (CE) nu are un plan de salvare pentru Spania, Italia şi Cipru, cele trei ţări din zona euro asupra cărora se exercită o presiune tot mai mare de către pieţele financiare şi agenţiile de rating, a declarat azi Chantal Hughes, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru servicii financiare, citată de AFP.
"Problema salvării celor trei ţări nu se află pe agendă, aceasta nu este o chestiune pe care să o discutăm. Ceea ce este important este ca autorităţile să adopte măsurile necesare pentru consolidarea fiscală. Noi suntem încrezători în această privinţă", a afirmat Chantal Hughes în cadrul unei conferinţe de presă.
F. A. Comisia Europeană (CE) nu are un plan de salvare pentru Spania, Italia şi Cipru, cele trei ţări din zona euro asupra cărora se exercită o presiune tot mai mare de către pieţele financiare şi agenţiile de rating, a declarat azi Chantal Hughes, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru servicii financiare, citată de AFP.

F. A.