Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA: Sonda Juno și-a reluat drumul spre planeta Jupiter

Publicat in Puterea, marți 15 octombrie 2013 ·

Sonda Juno a intrat în modul de protecție miercuri, la 10 minute după ce a survolat Pământul de la altitudinea de 558 de kilometri, survol al cărui scop era accelerarea vitezei de la 126.000 de km/h la 140.000 km/h, viteza de croazieră spre Jupiter.

Membrii echipei de coordonare a misiunii lui Juno au fost încrezători că sonda își va reveni din această situație ale cărei origini sunt încă necunoscute. Optimismul lor a fost confirmat după ce sonda, lansată din 2011, a redevenit recomplet operațională. Ea urmează să ajungă în iulie 2016 pe orbita lui Jupiter.

Conform Agerpres, sonda va studia atmosfera gigantului gazos, câmpul său gravitațional și pe cel magnetic. Misiunea de studiere a planetei Jupiter va dura un an terestru, iar astronomii speră ca în urma acestei misiuni să primească informații noi despre formarea, structura și compoziția planetei. Una dintre principalele întrebări la care doresc să afle răspunsul este existența sau nu a unui nucleu solid.

Misiunea Juno are un buget de 1,1 miliarde dolari și poartă numele unei zeițe din mitologia greco-romană. Zeul Jupiter (Zeus în mitologia greacă) s-a folosit de nori pentru a-și ascunde infidelitatea, dar Juno, soția sa, a reușit să vadă dincolo de vălul de nori.

Sonda Juno a intrat în modul de protecție miercuri, la 10 minute după ce a survolat Pământul de la altitudinea de 558 de kilometri, survol al cărui scop era accelerarea vitezei de la 126.000 de km/h la 140.000 km/h, viteza de croazieră spre Jupiter.

Membrii echipei de coordonare a misiunii lui Juno au fost încrezători că sonda își va reveni din această situație ale cărei origini sunt încă necunoscute. Optimismul lor a fost confirmat după ce sonda, lansată din 2011, a redevenit recomplet operațională. Ea urmează să ajungă în iulie 2016 pe orbita lui Jupiter.

Conform Agerpres, sonda va studia atmosfera gigantului gazos, câ

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul - FOTO

News.ro acum 29 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 36 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 29 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum o ora
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 31 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°