Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerale de patrimoniu, la Muzeul de Mineralogie

Publicat in Adevarul, duminică 24 iulie 2011 ·

Mii de turişti vin lunar la Muzeul de Mineralogie pentru a vedea cele mai frumoase eşantioane minerale din întreaga Europă. Printre celebrităţile care au călcat pragul muzeului băimărean se numără prinţul Albert de Monaco, Regele Mihai sau foşti preşedinţi.

Cu peste 17.000 de piese în inventar, Muzeul de Mineralogie din Baia Mare este cel mai mare muzeu regional de acest gen din Europa. Chiar dacă mulţi băimăreni nu au călcat, încă, pragul instituţiei, lunar mii de turişti veniţi din toate colţurile lumii apreciază frumuseţea eşantioanelor minerale expuse. „Muzeul a luat fiinţă în anul 1965 când fostul director a colecţionat primul eşantion mineral. Actul oficial de constituire datează din 1989, dar pe parcursul acestor ani noi am reuşit să adunăm peste 17.000 de piese, cele mai semnificative ale zonei noastre", a explicat directorul instituţiei, Ioan Bob.

Exponate unice pe plan mondial

Cu peste cinci decenii de activitate, Muzeul de Mineralogie din Baia Mare a devenit rapid una dintre principalele atracţii ale Maramureşului. Pe parcursul acestor ani, experţii din cadrul instituţiei au reuşit să colecţioneze câteva piese unice în lume, cu o valoare inestimabilă. „În cadrul muzeului avem toată gama de eşantioane minerale ce reprezintă zona noastră, dar cea mai importantă este stibina. Formele, culoarea şi compoziţia sa o fac una dintre cele mai preţioase minerale din lume, fiind de o rară frumuseţe. Bineînţeles că avem şi alte exponate precum calcitul, baritină sau gips care fac ca expoziţia noastră să devină mult mai atractivă. În ceea ce priveşte valoarea întregii colecţii, este greu să mă exprim pentru că unele piese nu pot fi valorificate, având în vedere că acestea fac parte din patrimoniul naţional, fiind şi unice în lume. Avem eşantioane de la 100 de lei şi până la unele care depăşesc suma de 50.000 de lei. Dar preţurile sunt relativ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°