La sfârşitul acestei săptămâni, în oraşul Râşnov va avea loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului Ecvestru, precum şi a IV-a ediţie a evenimentului „Zilele Râşnovului”. Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, spune că în timpul acestor evenimente vor fi organizate o mulţime de momente artistice, sportive şi de divertisment. Acţiunile în cadrul „Zilelor Braşovului” vor debuta astăzi, de la orele 15.00, când pe străzile oraşului Râşnov va fi organizată o paradă a juniorilor călare, a ansamblului folcloric „Căluşul” din Râşnov, fanfarei, trăsurilor, maşinilor de epocă şi a sportivilor de la cluburile din Râşnov. „Parada se va desfăşura pe traseul str. M. Eminescu intersecţie cu şoseaua Predealului şi va traversa oraşul până în zona Acapulco. Apoi va avea loc un spectacol folcloric, care se va încheia cu recitalurile lui Ovidiu Lăzăroiu, Fuego şi Nemuritorii”, ne-a declarat primarul Adrian Veştea.
Concursuri şi
pentru public
În cea de a doua zi a sărbătorii de la Râşnov, la ora 11.00, va începe şi Festivalul Naţional Ecvestru. Ca în fiecare an, numărul celor ce îşi prezintă caii este foarte mare. Peste 100 de exemplare de rasă vor fi prezentate publicului. Şi tot ca de obicei, la Râşnov vor avea loc diferite competiţii ale căror vedete vor fi caii. „Şi în acest an vom organiza concursul de trăsuri trase de cai şi sărituri peste obstacole, dar şi cel de tras buşteni. Iar râşnovenii şi turiştii vor putea vedea expoziţia de rase de cai, cum ar fi lipiţan, românesc de sport, frizon şi ponei, precum şi o noutate, «Sângere greu belgian». Iar la sfârşit vor fi acordate premiile pentru fiecare competiţie în parte”, a completat consilierul judeţean PNL, Vasile Ungureanu. În aceeaşi zi vor fi organizate concursuri şi pentru public. Astfel, de la orele 14.30, vor fi organizate două concursuri, unul de aruncatul potcoavei la ţintă şi unul de trasul sforii, care l