Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marcel Constantin, împins la pensie

Publicat in Vocea Brailei, luni 27 februarie 2012 ·

* din 6 martie, şeful de la Garda Financiară Brăila ar trebui să iasă la pensie

* asta după ce în ianuarie anul acesta a venit acasă cu un ruşinos calificativ "Satisfăcător", după o examinare la Bucureşti a tuturor şefilor de deconcentrate aparţinând Ministerului Finanţelor * la acest moment, Constantin este în concediu medical, procedură prin care, cel mai probabil, speră că va bloca îndepărtarea sa de la conducerea instituţiei * legislaţia în domeniu stabileşte, însă, că la data împlinirii vârstei de pensionare încetează valabilitatea concediului medical * Constantin se numără printre cei mai bine plătiţi comisari ai Gărzii Financiare * cu un salariu declarat de 4.849 lei, el se poziţionează pe locul 15, înaintea omologilor din judeţe precum Cluj, Sibiu, Călăraşi, Teleorman sau Iaşi *

Comisarul şef al Gărzii Financiare Brăila, Marcel Constantin, este pe picior de plecare de la şefia instituţiei. Oficial, este vorba despre pensionarea acestuia la limită de vârstă. În realitate, însă, se pare că s-au lămurit şi şefii de la minister cam ce-i poate pielea personajului şi au decis să-l tragă pe dreapta. Asta mai ales după recenta evaluare la care au fost supuşi, la nivel de ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), toţi şefii din finanţele locale. Marcel Constantin s-a întors la Brăila cu un ruşinos "Satisfăcător" de la aceste examinări. Surse bine informate din ANAF au confirmat faptul că şeful de la Garda brăileană are zilele numărate, în sensul că din 6 martie ar trebui să fie scos la pensie. Numai că Marcel Constantin a intrat urgent în concediu medical, sperând astfel că va reuşi să blocheze procedura. Iluzii deşarte, pentru că legislaţia în ce priveşte pensionarea bugetarilor elimină această portiţă de scăpare, în sensul că la data îndeplinirii vârstei încetează valabilitatea concediului medical, iar funcţionarul intră în rândul pensionarilor. @

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 38 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 7 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°