Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Ceaiul de slăbit tratat cu radiaţii, retras de la vânzare

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Inspectorii DSV Dolj au confi scat aproximativ 1.500 de cutii de ceai din unităţile din Craiova. În timp ce toate produsele ridicate de inspectori au fost duse în laborator, unde vor fi testate, în unele plafare încă se mai găseşte ceai chinezesc tratat cu radiaţii ionizate.

Numai într-o lună au fost trimise spre comercializare peste 3.000 de cutii. „Am demarat un control amplu în tot oraşul şi am reuşit să confiscăm aproximativ 1.500 de cutii, restul până la 3.000 au fost deja vândute“, a spus Denis Roşu, directorul adjunct care se ocupă de siguranţa alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare din Dolj.

„Cine ştie ce radiaţii are?“

Vânzătoarele spun că au ceai chinezesc de slăbit la vânzare, însă nu ştiu ce conţine cu exactitate. „Nu am timp eu să mă uit la televizor. Nu am auzit să aibă radiaţii. Cert este că se vinde foarte bine şi nu am de ce să mă plâng. Are prospect înăuntru, cine vrea să afle mai multe date să citească“, a spus angajata unui plafar din centrul Craiovei.

Tinerele cumpărătoare spun că nu se uită la bani şi nici la ce conţine un produs de slăbit atunci când vor să îl cumpere. „Ceaiurile chinezeşti sunt cele mai bune. Eu am avut o perioadă când am băut câte o cană pe zi şi chiar am reuşit să dau jos trei kilograme. Nu m-am simţit deloc rău. Decât să iei pastile sau să te înfometezi, mai bine încerci astfel de metode“, a spus Alina Codiţoiu, de 21 de ani, din Craiova.

Ceaiul în exces, dăunător

Vânzătoarele nu se feresc să comercializeze produsul. Ba mai mult, povestesc că se vinde bine şi că au fost zile în care nu au avut pe stoc. „Este un produs bun, nu este nici scump şi chiar dă roade. Clientele noastre nu s-au plâns niciodată că s-ar simţi rău după ce îl consumă“, a spus o angajată .

„Ceaiul chinezesc de slăbit cu radiaţii consumat în exces poate dăuna gr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 8 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 36 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°