Dramaturgul Saviana Stanescu s-a aflat in luna iunie in Romania pentru a participa la o serie de lansari ale volumului sau, Aurolac Blues si alte texte scurte, aparut in colectia "Teatru" a Editurii Cartea Romaneasca. Acesta reuneste piese scrise de Saviana Stanescu in limba romana, dar si in limba engleza, traduse de Ioana Ieronim. Un personaj comun leaga insa toate textele: antieroina, prin traditie, femeia-victima a propriei conditii, femeia-obiect de consum. Oriunde ar fi montate, la Bucuresti sau New York, ele provoaca aceleasi efecte asupra spectatorului: subtile procese de constiinta, reconfigurari ale reperelor morale, intrebari care isi gasesc raspuns. E nevoie de curaj pentru a intra in Soriestore-ul Savianei Stanescu, dar, odata intrat, patrunzi intr-o imensa sala de teatru: viata. De unde vin personajele tale? Orice piesa, de fapt, mi-o incep prin a gindi titlul si personajele. In general, de cind am plecat in America, ma preocupa problematica aceasta a imigrantilor, a oamenilor care traiesc intre doua lumi, a under-dogs, a acelor oameni care pornesc de la niste circumstante nu tocmai favorabile, apoi incearca sa faca ceva. Ma preocupa americanii de tip losers. Chiar ma gindeam in gluma sa dau ultimei mele piese subtitlul „farmecul discret al loser-ilor". Deci ma preocupa cei care nu si-au implinit inca visul. Pentru mine ei reprezinta cea mai consistenta substanta dramatica si in sensul asta vin pe o traditie a piesei americane realiste, de la Arthur Miller, O'Neil, chiar Tennessee Williams, la care am adus un umor negru de tip est-european. Deci ingredientele mele sint piesa americana realista, solida si un fel de cvasi-absurdism si umor negru balcanic, sud-est-european. Si, desigur, incerc sa spun niste povesti. Eu mi-am schimbat stilul de cind am plecat din Romania. Cind eram aici, scriam piese absurde, in general cu personaje femei, ma interesau feme