Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A dat metroul pe BMW! » Drumul lui Ioniţă de la "Atenţie, se închid uşile!" la bolid de 115.000 de euro

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 13 ianuarie 2012 · ·

Copilul de suflet al Rapidului s-a întors acasă după ce a dezamăgit la Koln, dar a scăpat de Metrorex şi RATB. Conduce un X6!

Rapidul a oficializat ieri primul transfer din această iarnă, prezentîndu-l pe Alexandru Ioniţă (22 de ani), atacantul care în vara lui 2010 ajungea la Koln pentru două milioane de euro! Acum, alb-vişiniii l-au împrumutat pînă la finalul acestui sezon, cînd vor avea şi prima opţiune de cumpărare pentru 800.000 de euro! La conferinţa de presă de ieri, vîrful crescut în Grant a venit cu un BMW X6 cu pachet M, vîrful de echipare de la celebra marcă de maşini, automobil ce costă minimum 115.000 de euro!

Înainte de a ajunge în Bundesliga, Ioniţă nu avea permis de conducere şi, din Popeşti Leordeni, unde locuia alături de părinţii săi, făcea chiar şi două ore pînă la Pro Rapid. "Iau un maxi-taxi pînă la Piaţa Sudului, apoi metroul. Schimb la Victoriei şi la Gara de Nord, iar de la Piaţa 1 Mai iau troleibuzul pînă la Laromet. Fac demult drumul ăsta şi m-am obişnuit. Herea mă mai ia cu maşina de fiecare dată cînd poate, mai ales cînd ne întoarcem tîrziu din deplasări. E un coleg extraordinar!", povestea el într-un interviu acordat Gazetei.

Chiar înainte de a merge la Koln, în vara lui 2010, Alex şi-a luat permisul de conducere şi, odată ajuns în Germania, a primit o maşină din partea nemţilor, un Ford Focus! A simţit nevoia să investească repede banii primiţi la semnătură şi, după doar o lună, a renunţat la automobilul primit de la club şi şi-a cumpărat BMW-ul pe care acum l-a adus şi în ţară.

INTERVIU

Ioniţă vrea să rămînă modest: "Fără fiţe şi fără figuri"

Alex Ioniţă spune că a rămas acelaşi om modest şi promite că a venit în Giuleşti pentru a lua eventul.

- Alex, consideri că e un pas înapoi revenirea ta în Grant?

- Nu, sînt aici pentru că aşa am vrut eu! Am avut şi alte oferte, din Germania şi d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 12 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°