Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost sau n-a fost… aviară?

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 4 iulie 2007 ·

Dacă mare lucru n-a apucat să facă pentru domeniul care i s-a încredinţat, într-un mod, aş zice, cam imprudent – experienţa sa de ministru al Finanţelor nefăcând din el, automat, un specialist apt pentru oricare alt portofoliu – Decebal Traian Remeş (alt Traian, născut, pe deasupra, la Băseşti!) a apucat măcar să facă o descoperire senzaţională: că în ministerul de care se ocupă nu există nici o menţiune a existenţei gripei aviare! Cu alte cuvinte, din niciun document din arhiva ministerului care s-a luptat din răsputeri cu inamicul aripat nu reiese că în România anilor 2005 – 2006 ar fi existat această molimă! E ca şi cum ai spune că, în ciuda tuturor eforturilor lor, istoricii n-au reuşit să găsească în documentele din timpul domniei lui Vodă Caragea vreo referinţă la epidemia de ciumă care a devastat ţara! Împărtăşesc pe deplin uimirea teoretică a domnului Remeş, ne-putând să nu mă întreb: de ce? Or aviara asta n-a existat, de fapt, cu toată tevatura care s-a făcut în jurul ei, or a fost considerată ca un fapt atât de notoriu încât nimeni nu s-a mai obosit să pună pe hârtie vreo impresie. Cum a doua variantă mi se pare exclusă, am să mă opresc la prima. Şi am să merg pe firul evenimentelor.

Primele semnale cum că am avea de-a face cu aviara au venit în toamna lui 2005, o dată cu păsările călătoare. Atunci s-au suspectat decesele – obişnuite, altfel – ale unor orătănii din ogrăzile oamenilor – ca fiind de provenienţă aviară. S-a declanşat o veritabilă isterie, în care rolul principal l-a jucat ministrul de atunci, cel avid după publicitate şi expunere mediatică. Măsurile iniţiate de acesta au fost nu doar pripite, dar şi lipsite de o bază ştiinţifică şi legală. Oamenilor le-au fost ucise păsările din ogradă, fiind lăsaţi cu un pumn de bani, dar fără hrana cotidiană, înaintea vreunei confirmări (dealtfel, aceasta, sută la sută, n-a venit niciodată). Combaterea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin preia pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început, iar protocolul va avea "anumite nuanţe", potrivit Kremlinului. La Moscova e lapoviţă - FOTO

News.ro acum 24 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 19 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 38 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Încă opt intersecţii au fost integrate în sistemul de management al traficului

Mediafax acum o ora
„ Am integrat opt noi intersecţii în sistemul de management al traficului. Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a finalizat lucrările de modernizare şi integrare în BTMS pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu - Bd. Theod

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 50 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 17 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 24 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°